Polițiștii suceveni, alături de jandarmi, au avut, la finele săptămânii trecute, misiuni de monitorizare și control la două evenimente care au vizat într-o măsură importantă publicul tânăr, respectiv Festivalul ”Deep in the Forest” de la Corlata și Suceava Blues Festival de la Cetatea de Scaun a Sucevei. Nu este un secret că principalul scop al acțiunii este prevenirea consumului de substanțe interzise.
”Sunt prezente echipajele canine specializate din cadrul structurilor de poliție și jandarmi, iar echipajele de poliție rutieră sunt prezente pe căile adiacente de circulație pentru verificări și controale pe linie de alcool și substanțe interzise. Polițiști în ținută civilă sunt printre participanți pentru prevenirea faptelor cu violență, prevenirea furturilor din genți și buzunare și prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
Pentru menținerea ordinii și liniștii publice, dar și în vederea prevenirii consumului de substanțe interzise, la cele două festivaluri au fost văzute și echipajele canine ale poliției și jandarmeriei.
Taza, Luna, Freja şi Kim sunt câinii antrenați pentru intervenții speciale și în detectare substanțe interzise.
Polițiștii au pus accent și pe prevenire într-un mod interesant. Tinerii au putut încerca ochelari speciali care induc efectele consumului de alcool și droguri, aceştia având rolul de a simula starea de deteriorare produsă de alcool sau alte substanțe psihotrope.
Consumul de droguri este o mare problemă și printre tinerii din Suceava. Unii nici nu conștientizează că etnobotanicele sau canabisul sunt droguri de risc.
”Canabisul este un drog de risc. Informează-te”, este unul dintre mesajele promovate inclusiv pe scenă de către Agenția Națională Antidrog.