Viceprimarul municipiului Suceava Lucian Harșovschi a anunțat, pe pagina sa de Facebook, finalizarea reabilitării unui tronson de 1.560 de metri pătrați din strada Mihai Eminescu și a 647 de metri pătrați de trotuar, porțiunea care face legătura între str. 6 Noiembrie și str. Mărășești. Pe acest tronson s-a turnat un nou covor asfaltic, s-au schimbat bordurile și au fost construite noi trotuare. Potrivit datelor oferite de Harșovschi, la aceste lucrări s-au folosit 566 de ml de borduri mari și mici, 170 de tone de asfalt pentru stradă și alte 60 de tone pentru trotuare.
Tot în zona centrală se lucrează acum și pe str. Gherasim Buliga.