Lovitură grea pentru o parte din ce înseamnă construcții de drumuri și autostrăzi din România după ce cel mai important constructor autohton, Dorinel Umbrărescu, a notificat în scris Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere cu privire la dorința de a rezilia contractele în derulare. Antreprenorul care a reușit să-și facă în ultimii ani o imagine foarte bună a anunțat, în scris, că îi este imposibil să mai suporte costurile, chiar și cu tot cu ultimele compensări prevăzute prin Ordonanță de Urgență de Statul Român, iar prin urmare a solicitat acordul pentru încetarea de comun acord a contractelor în vigoare.
Constructorul se bazează pe condițiile în care se poate înceta contractul de comun acord, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a ultimei Ordonanțe de Urgență a Guvernului României privind reechilibrarea contractuală și aplicarea formulelor de ajustare.
Principalele materii prime, dublare sau chiar triplare a prețurilor
Și în cazul județului Suceava, cea mai importantă lucrare de drumuri județene, de pe Axa Rutieră Suceava-Iași (DJ 208 limită județ Iași-Budeni-Dolhasca și DJ 208A Suceava-Ipotești-Bosanci-Udești-Liteni-Dolhasca, respectiv DJ 209C Suceava-Frumoasa-Liteni și DJ 209D Liteni-Stroiești-Costâna-Dărmănești, 29,54 km),a fost oprită, după ce consorțiul Autotehnorom a anunțat că nu mai poate continua modernizarea drumului. În cazul Autotehnorom au fost mai multe motive (s-a denunțat proiectul tehnic dezastruos și refuzul îndreptării acestuia, presiunile din partea unor funcționari ai Consiliul Județean Suceava etc.) însă și aici marea problemă, de la care a început totul, a fost legată de explozia prețurilor.
Omul de afaceri Ioan Vasile Rîpan, administratorul Autotehnorom, a venit cu câteva date concrete pentru a ne putea face o imagine cu privire la cât de mult au crescut prețurile la principalele categorii de materii prime folosite la construirea de drumuri.
În cazul DN 29D, Botoșani-Ștefănești, pe care lucrează acum Autotehnorom, comparația la care facem referire este între anul 2019 (când firma a depus oferta) și prețurile de acum.
Prețul la fier a crescut de la 1,8-1,9 lei kilogram la 4,7 lei kilogramul, fără TVA, preţul cimentului - de la 200 la 600 lei mc, de asemenea la grinzile de armătură costurile s-au mărit cu 200%, iar la parapet metalic cu 150%.
În plus, livrările nu se mai fac decât pe comandă, chiar și cu 6 luni înainte și cu plățile în avans.
În cazul motorinei, creșterea de preț este de 100%, de la 4,6 lei, raportat la ofertarea din 2019. După cum bine se știe, creșterea prețurilor la carburanți declanșează creșteri pe toată linia.
Ultima Ordonanță de Urgență a Guvernului acoperă o actualizare de 29%
Conform OUG 64/2022, privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale, cea mai nouă modificare legislativă, Statul Român acoperă o actualizare de 29% a prețurilor. Așadar, acest procent de 29% este cel oferit pentru a acoperi creșterile de costuri.
Ioan Vasile Rîpan a arătat că această ajustare este oricum cu mult mai mare față de cea care i-a fost oferită de CJ Suceava, de 13,6%, însă nu acoperă nici pe departe creșterile reale.
Ajustarea de 29% ar acoperi doar jumătate din impactul creșterilor de prețuri
Dovadă în acest sens stă faptul că și Asocierea SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – SC Electromontaj SA a anunțat oficial că nu mai poate duce mai departe lucrări precum cea de pe autostrada Brașov-Târgu Mureș-Oradea.
Calculele concrete, pe cifre, au arătat că impactul financiar produs de ajustarea prin OUG 64 acoperă jumătate din impactul creșterii prețurilor. Prin urmare, cota de profit nu poate acoperi costurile suplimentare efective.
Ioan Vasile Rîpan a mai subliniat că în ciuda problemelor și costurilor nu va abandona cea mai importantă lucrare pe care o are în derulare, cea de pe drumul național Ștefănești – Botoșani.