Munca de doi ani în realizarea proiectului transfrontalier ”Instrumente personalizate de prevenire în obezitate și diabet – o colaborare româno-ucraineană pe programe de educația sănătății”, s-a încheiat ieri prin prezentarea rezultatelor finale ale evaluărilor și a unor materiale educaționale privind propagarea în rândul populației a unui stil de viață sănătos. Proiectul a fost finanțat de către Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020, prioritatea ”Sprijin pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate și acces la sănătate” și s-a dezvoltat în cadrul unei colaborări transfrontaliere între Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea Națională Precarpatică ”Vasyl Stefanyk” din Ivano-Frankivsk, Ucraina.
Obiectivul principal al proiectului, demarat în martie 2020 și derulat pe o perioadă de 26 de luni, l-a reprezentat informarea și educarea persoanelor din rândul populației generale și a cadrelor medicale, privind prezența factorilor de risc în apariția supraponderii, obezității, prediabetului și diabetului zaharat de tip 2, dar și a complicațiilor acestora, cu scopul de evidențiere a importanței evaluărilor periodice a stării de sănătate a persoanelor.
Prezentarea activităților desfășurate de-a lungul celor doi ani de muncă
Managerul proiectului, prof. univ. dr. Mihai Covașă, a făcut o prezentare a activităților derulate în timpul proiectului cu o valoare totală alocată de 329.200 euro. Între acestea, cel care deține și funcția de decan al Facultății de Medicină și Științe Biologice a amintit: evaluarea persoanelor pentru determinarea riscului de suprapondere, obezitate sau diabet și consilierea acestora, evaluarea practicilor medicale curente a medicilor de familie și o instruire a acestora pentru adoptarea unei abordări preventive și de consiliere nutrițională a pacienților cu obezitate și diabet zaharat. Tot în cadrul activităților s-a făcut o consiliere a pacienților de către cadrele medicale, o importantă activitate constând în dezvoltarea cooperării transfrontaliere între specialiști din domeniul sănătății din România și Ucraina, cu scopul realizării unei analize a situației actuale în privința ratei de obezitate și diabet.”
Scopul comun și final al acestui demers a constat până la urmă în identificarea unor soluții comune pentru prevenirea și diminuarea acestor boli, prin implicarea cadrelor didactice, medicale și a studenților în realizarea unor schimburi de experiență, instruire și activități de cercetare.
În ciuda dificultăților întâmpinate, un număr mare de persoane au beneficiat de proiect
În privința celor care au beneficiat de acest proiect, peste 950 de persoane au fost evaluate în timpul campaniilor de determinare a riscului de suprapondere, obezitate, prediabet sau diabet de tip 2. În același timp, 63 de medici de familie și asistenți medicali au participat la seminariile organizate în cadrul proiectului pe teme de prevenire nutrițională, iar 151 de persoane din rândul personalului și studenților celor două universități au participat la sesiuni de training pentru evaluarea și consilierea persoanelor care pot dezvolta aceste afecțiuni. Între beneficiari se regăsesc de asemenea și cei 32.000 de pacienți care au beneficiat de consilierea nutrițională și medicală, în urma pregătirii suplimentare a cadrelor medicale.
Despre dificultatea implementării acestui proiect în timpul lunilor grele, în care pandemia de coronavirus a afectat deopotrivă zonele vizate, a vorbit Ingrid Bucșă, șefa secretariatului tehnic-comun al programului Ro-Ua, din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava: „Mă bucur că proiectul a ajuns la final și și-a încheiat cu succes ceea ce și-a propus, chiar dacă condițiile practice în care s-a realizat acesta au fost extreme de dificile. Și pentru echipele de implementare, dar și pentru instituțiile partenere nu a fost deloc simplu să-și desfășoare activitățile și să obțină în final rezultatele acestea, pentru care s-a acordat finanțarea nerambursabilă în aceste condiții deosebite. De aceea trebuie felicitați toți cei care au lucrat în acest proiect extreme de generos, în serviciul public, iar această componentă de prevenție merită să primească toată atenția autorităților publice.”
Calitatea proiectului realizat reprezintă un imbold pentru realizarea în continuare a unor astfel de proiecte, cu pasiune și determinare din partea participanților.