Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș, a anunțat finalizarea unui pas important în direcția dezvoltării infrastructurii acestui municipiu. Ilie Boncheș a spus că prin munca susținută a echipei Primăriei Municipiului Vatra Dornei s-a concretizat prima etapă a realizării rețelei de distribuție de gaze naturale pentru comunitatea dorneană.
Boncheș a spus că în urma finalizării procesului de elaborare a proiectării, s-a eliberat autorizația de construcție pentru un obiectiv așteptat de decenii de către locuitorii municipiul Vatra Dornei.
Ilie Boncheș a arătat că proiectul are o valoare de 1,5 milioane de euro și va fi implementat de către SC Nova Power &Gas. Primarul din Vatra Dornei a spus că în cadrul acestui proiect se vor realiza trasee de distribuție pe următoarele străzi: 22 Decembrie, Aleea Dornelor, Aluniș, Azurului, Botanist Procopeanu Procopovici, Baladei, Băii, Bârnărel, Calea Transilvaniei (inclusiv zona blocurilor), Crinului, Dealu Negru, Diecilor, Florilor, G. Gheorghe Manoliu, Gării, George Coșbuc, Gladiolelor, Independenței, Izvorului, Libertății, Luceafărul, Lucian Blaga, Lumea Nouă, Mălinilor, Mihai Eminescu (pe ambele părți), Mihail Sadoveanu, Minelor, Miniera, Miriște, Molidului, Negrești, Nicolae Bălcescu, Nicolae Titulescu, Oborului, Parcului, Păcii, Petreci, Piscului, Plopeni, Republicii, Roșu, Runc, Schitului, Silvicultorului, Sondei, Tudor Vladimirescu, Unirii, Vasile Deac, Vasile Lițu, Vicilicilor și Localitatea Roșu. „Ne bucurăm alături de dumneavoastră de această mult așteptată realizare”, a încheiat Ilie Boncheș.