Pompierii militari suceveni au fost sesizați, duminică, despre faptul că un cetățean a descoperit un proiectil în timp ce se plimba prin pădure, în localitatea Adâncata.
A fost mobilizată imediat echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, care s-a deplasat la fața locului. Specialiștii pirotehniști au ridicat un proiectil exploziv, calibrul 100 mm, cu proveniență din al Doilea Război Mondial, care era în stare de funcționare.
”Proiectilul a fost ridicat, transportat și depozitat provizoriu, în vederea distrugerii ulterioare într-un poligon autorizat”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava .
Pirotehniştii reamintesc populaţiei principalele măsuri care se aplică la descoperirea unor muniţii rămase neexplodate:
- Se interzice atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte;
- Se interzice lovirea sau mişcarea muniţiilor descoperite în pământ sau la suprafaţă;
- Se interzice introducerea în foc a muniţiilor descoperite;
- Se interzice demontarea focoaselor sau a altor părţi componente şi secţionarea acestora;
- Se interzice jocul cu elementele de muniţie neexplodate;
- Se interzic ridicarea, transportul şi folosirea muniţiilor pentru diferite activităţi sau ca ornamente;
- Cetăţenii care au descoperit sau au cunoştinţă despre existenţa muniţiilor neexplodate trebuie să sune la numărul unic de urgenţă 112.