Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construcția primei parcări supraetajate, cu minimum 200 de locuri, din municipiul Suceava va fi analizat și supus aprobării Consiliului Local Suceava în ședința din 30 iunie a.c.. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, în conferință de presă, că speră ca PUZ-ul să fie aprobat și să se treacă la următoarele etape - demolarea celor 59 de garaje de pe strada Ștefan Tomșa, construite pe terenul primăriei, despăgubirea proprietarilor acestora, eliberarea terenului, licitația pentru execuția lucrărilor și deschiderea șantierului. Întrebat când ar putea începe efectiv lucrările de construcție, primarul Lungu a răspuns că cel mai probabil în primăvara anului viitor.
Potrivit acestuia, pentru majoritatea proprietarilor despăgubirile sunt între 3.000 și 5.000 de euro, în funcție de evaluări. Lungu a subliniat că despăgubiri vor primi doar proprietarii care se ocupă ei înșiși de demolare. Garajele celor care vor refuza vor fi demolate de primărie, fără despăgubiri.
Parcarea supraterană de pe strada Ștefan Tomșa va fi prevăzută și cu stații de încărcare pentru mașini hibride și electrice, camere video de supraveghere, senzori de poziție care vor indica intrarea și ieșirea autovehiculelor, bariere de acces, sistem de iluminat și afișaj electronic.
De asemenea, va exista un sistem automat pentru controlul accesului și gestionarea circulației, un sistem electronic pentru interacțiunea cu utilizatorii, iar plata se va efectua prin intermediul unui automat.
Parcarea va avea locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități, locuri pentru biciclete, căi de acces pietonale fixe, scări, lift, grupuri sanitare, cabină pentru pază și spații tehnice. Accesul se va face de pe străzile Ștefan Tomșa și Alexandru cel Bun.