Profesorii de la Liceul Tehnologic Special Bivolărie le-au pregătit copiilor mai multe activități recreative și multe surprize de ziua lor, de Ziua Internațională a Copilului. Chiar dacă au propriile familii, spun profesorii, elevii „sunt și ai noștri”. Prof. dr. Florica Teodoriuc, coordonator programe și proiecte educative, ne-a spus că „nu este vorba strict despre faptul că petrecem mult timp împreună cu ei, cât despre faptul că acest timp a fost convertit într-o relație afectivă, autentică și temeinică”.
Și pentru că ziua de 1 Iunie a fost o zi frumoasă, senină, „numai bună să scalde în lumina generoasă a soarelui de început de iunie parcul școlii și tot ce urma să se întâmple”, activitățile au fost o reușită.
În prima parte a zilei, majoritatea copiilor au participat la slujba de la capela instituției. Părintele Cristian Irina a avut oaspeți de seamă: preotul Mirel Ilie, cunoscut comunității surzilor din România pentru susținerea slujbei religioase în limbaj mimico-gestual, însoțit de o persoană deficientă de auz, interpret autorizat. Aceștia au captat privirile pline de interes ale enoriașilor mari și mici, mulți dintre ei îmbrăcați în frumoase costume populare specifice Bucovinei. În timp ce elevii erau în biserică, profesorii au amenajat parcul pentru ei, așa cum se cuvine în zi de sărbătoare.
„Căsuța de înghețată”, montată din zilele anterioare, aștepta momentul să-și intre în rol, „căci ce zi de 1 Iunie este aceea fără dulcele rece și mătăsos al înghețatei”, după cum a spus prof. dr. Florica Teodoriuc.
Decor spectaculos, mesaje, bucurie
Pe gardul de la terenul de sport au fost montate trei panouri uriașe, pe care, după inspirație și talent, fiecare avea să-și pună amprenta: o mână înmuiată în acuarele, un curcubeu din vopsea pulverizată, o inimă desenată atent, un nume demn de păstrat în amintire. Alături, un alt panou aștepta cuminte mesajele participanților: invitați, profesori, copii. Anunțate prin decoruri somptuoase, printre copaci și tufe de flori au fost amplasate două ateliere ce au fost foarte repede luate cu asalt: unul de pictură pe față, altul de modelat baloane. Pe terenul de sport a fost amenajată o cursă cu obstacole unde aveau să se îmbine mișcarea și amuzamentul. Într-un foișor și-a instalat studioul audio-video inginerul informatician, iar în celălalt au fost aduse materialele pentru concursul de cultură generală. Pe alee a fost improvizată o scenă pentru pantomima și dansul pregătite de elevi mai mari, de la liceu și școala profesională, iar în spațiul deschis din fața acesteia au fost aduse băncile pentru spectatori. Într-un pin a fost suspendată Piñata, plină cu dulciuri, care a fost atacată la final. „Peste tot, în jur, baloane multicolore se legănau alene în adierea ușoară a vântului. A apărut și mascota zilei, Mickey Mouse – în carne și oase, ca să zic așa; n-a fost chip să aflăm cine se ascunde sub figura simpatică și familiară a celebrului personaj. Iar ca să fie surpriza întreagă, o dronă discretă ne-a privit curioasă câteva minute. Nu putea lipsi din această zi prăjitura festivă, pregătită în laboratorul de patiserie al școlii”, povestește prof. dr. Florica Teodoriuc.
Tot de la ea am aflat că primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, a ținut să fie prezent pentru a transmite copiilor urările sale și sprijinul instituției pe care o conduce, dar și pentru a felicita elevii premiați la Concursul Național pentru Elevi Deficienți de Auz, desfășurat în acest an la Sibiu.
Organizatori
Inițiatorii și coordonatorii evenimentului au fost: directorul unității, prof. Palievici Gheorghe Dionisie, directorul adjunct, prof. Clem Ciprian Ionuț, împreună cu profesori, învățătoare, educatoare, instructori de educație, secretară, informatician, administrator. Atmosfera, efervescența emoțiilor ce s-au putut citi pe chipurile tuturor au fost surprinse în nenumăratele fotografii și în înregistrările video transmise deja de postul de televiziune Trinitas TV.
„N-aș putea spune a cui bucurie a fost mai mare: a copiilor sau a organizatorilor. Cum ar veni, cine se bucură mai tare: cel care primește un dar, sau cel care îl oferă? Dar există o unitate de măsură a bucuriei? Nu știu și nici nu cred că are vreo importanță. Știu doar atât: culorile bucuriei izvorăsc din ochii copiilor fericiți. Iar de 1 Iunie, se produce anual un miracol, o metamorfoză: toți oamenii devin copii. Pe 1 iunie 2022, la Bivolărie a fost o bucurie deplină: generală, colorată, adevărată! Așa cum cred că sunt toate bucuriile de 1 Iunie!”, a fost mesajul transmis de prof. dr. Florica Teodoriuc, după ce s-au încheiat activitățile dedicate copiilor speciali de la Bivolărie.