Festivalul internațional Video Art pentru tineret își deschide azi porțile. Aflat la cea de-a 13 ediție, festivalul sucevean organizat de Colegiul Național „Petru Rareș” și Clubul Video Art al elevilor de la acest colegiu se va desfășura în perioada 2- 5 iunie.
Cunoscut în lumea competitorilor de vârstă adolescentină drept unul original prin formatul deja consacrat, după cum ne-a sus coordonatorul festivalului, prof. Viorel Ieremie, competiția a înregistrat și în acest an o afluență pe măsură în ceea ce privește filmele și spoturile publicitare înscrise în competiție. Juriul internațional a stabilit echipele nominalizate în cadrul celor două secțiuni, echipe ce vor veni la Suceava pentru etapa finală. În cadrul celor două secțiuni au fost înscrise 35 de filme și spoturi din patru țări. Asupra acestora juriul a deliberat, nominalizând, conform regulamentului, douăzeci de echipe, câte zece la fiecare secțiune.
Zile „de foc” pentru concurenți
După o pauză de trei ani în ceea ce privește participarea directă, festivalul, asemenea multor manifestări de profil, pornește cu dreptul și promite o ediție de colecție.
Pentru cei care vor participa la așa-numita probă de film, juriul a pregătit o temă de concurs inedită, care nu a mai fost abordată niciodată în cadrul etapei finale. „Conform uzanțelor, tema e secretă deocamdată, tinerii competitori aflând ceea ce au de filmat abia în preziua de concurs, urmând ca a doua zi să realizeze scurtmetrajul dedicat, într-o ieșire în teren, organizată în acest scop. Din cele trei zile de festival-concurs, cel puțin două vor fi <de foc>, căci solicitarea va fi maximă pentru concurenți, mai ales că îi așteaptă premii importante oferite de partenerii tradiționali ai festivalului”, a mai transmis coordonatorul festivalului.
Festivalul Video Art a intrat sub patronajul UNICA din 2015
Festivalul internațional Video Art este o manifestare acreditată internațional, care se desfășoară sub patronajul Uniunii Internaționale de Cinema (UNICA), cea mai veche organizație specifică din Europa, ce reunește laolaltă cineamatorii din peste 30 de țări ale Europei. Aflată sub auspiciile UNESCO, această organizație patronează o serie de festivaluri europene, considerate de încredere din perspectiva formatului de organizare, a jurizării, cât și a profilului participanților. Din această perspectivă, Festivalul Video Art a intrat sub patronajul UNICA din 2015, când a fost validat ca festival ce corespunde din punct de vedere calitativ și organizatoric cerințelor unui asemenea eveniment internațional. Drept urmare i s-a conferit meritul de a acorda Medalia UNICA, distincție foarte importantă în rândul cineamatorilor din Europa.
Este, de asemenea, un eveniment aflat în Calendarul Activităților Educative Naționale pe care Ministerul Educației le derulează, anual, în parteneriat cu unitățile de învățământ din teritoriu.
La ediția din 2019, înainte de apariția restricțiilor, se înregistraseră nouă țări participante, cu peste 60 de filme. „Cu siguranță evenimentul va înregistra pe mai departe o afluență crescândă, mai ales că recunoașterea internațională este în creștere, având în vedere activitatea competițională internațională și de promovare pe care elevii de la Clubul Video ART al Colegiului Național <Petru Rareș> din Suceava o derulează permanent”, a mai completat prof. Viorel Ieremie.