Europarlamentarul Eugen Tomac este recunoscut oficial drept președinte al PMP. Acest lucru a fost demonstrat clar în momentul în care Eugen Tomac a fost invitat să participe în calitate de președinte al PMP la Congresul Partidului Popular European. Asta în condițiile în care fostul liber al PMP, Cristian Diaconescu, își revendică în continuare funcția de președinte al acestei formațiuni politice. Disputa a fost tranșată odată cu invitația pe care PPE i-a făcut-o lui Eugen Tomac de a conduce delegația PMP la congresul popularilor europeni, în calitate de președinte. „În vremuri de criză, Partidul Popular European are un mesaj puternic. Unitate în condamnarea agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei și solidaritate cu poporul din țara vecină. PMP este în total acord cu acesta și îl susține cu toată fermitatea. Prin participarea la Congresul PPE de la Rotterdam, PMP dorește să își consolideze profilul de partid european și își reafirmă angajamentul față de valorile ce definesc Uniunea Europeană: pentru democrație, libertate de exprimare și solidaritate cu cei aflați în dificultate”, a transmis Eugen Tomac.
În cadrul congresului PPE, în funcția de președinte al celei mai mari formațiuni politice din Uniunea Europeană a fost reales Manfred Weber.
„Reunit sub semnul solidarității într-un moment de mari provocări pentru Europa, PPE l-a ales pe Manfred Weber, liderul deputaților europeni, președinte al PPE. Delegația noastră susține candidatura colegului meu europarlamentar, Siegfried Mureșan, pentru funcția de vicepreședinte al PPE. România merită să fie parte a deciziei în conducerea Partidului Popular European. Europa are nevoie de acțiuni imediate și ferme care să protejeze cetățenii săi de noile provocări generate de războiul absurd declanșat de Putin.
PPE are soluțiile și competența de a le implementa. Amintesc că atât Comisia Europeană, cât și Parlamentul European sunt conduse de către reprezentați ai PPE”, a mai precizat liderul PMP.
Din delegația PMP la Congresul PPE au făcut parte Eugen Tomac, președintele PMP, Petru Movila, președinte executiv, Ionuţ Simionca, secretar general, Mihail Neamtu, prim-vicepreședinte, Sebastian Moise, prim-vicepreședinte, Cătălina Bozianu, secretar general adjunct, Răzvan Nicolae Sebe, secretar general adjunct, și Stefan Florescu, vicepreședinte.