Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 31 mai 2022 - Anul XXVII, nr. 125 (8042)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Multă inconștiență

Patru șoferi cu alcoolemii mari și foarte mari, prinși pe șosele în jumătate de zi

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Ziua de duminică, 29 mai, a fost un nou exemplu cât se poate de elocvent privind gradul de pericol public de pe șoselele județului. În urma controalelor în trafic și a sesizărilor la 112 polițiștii au depistat patru șoferi cu alcoolemii mari și foarte mari. Ne referim la valori între 1 și 1,53 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă, de regulă, jumătate din alcoolemia în sânge. Doi dintre cei băuți la volan nu aveau nici permise de conducere, realizând cumul de infracțiuni rutiere.    

Din fericire, șoferii pericol public nu au făcut de această dată victime.

 

Fără permis, beat turtă, a acroșat o mașină în timpul unei depășiri

Un tânăr în vârstă de 29 de ani a ajuns aproape de maximul inconștienței la volan după ce, fără permis de conducere și în stare avansată de ebrietate, și-a scăpat mașina de sub control în timpul unei depășiri. Mașina condusă de șoferul pericol public a acroșat un autoturism și a lovit apoi un stâlp, numai șansa făcând să nu se înregistreze victime.

Duminică noapte, în jurul orei 22.30, Poliția orașului Gura Humorului a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe DN 17, la Păltinoasa, a avut loc o tamponare, iar unul dintre șoferii implicați a plecat de la fața locului.

Din cercetările echipajul de serviciu a rezultat că o femeie în vârstă de 27 de ani, din Mănăstirea Humorului, care se deplasa regulamentar la volanul unei mașini, a fost acroșată de un autoturism care o depășea. Șoferul care se deplasa haotic și-a continuat deplasarea, dar la scurt timp mașina acestuia a ieșit în decor și a intrat în coliziune laterală cu soclul din beton al unui panou publicitar.

Explicația pentru deplasare haotică a venit în scurt timp. La volanul mașinii izbite de stâlp era un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Drăgoiești, care, a rezultat în urma verificării cu etilotestul, avea concentrația de 1,53 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Alcoolemia este imensă, în mod normal concentrația din sânge urmând a depăși 3 la mie.   

În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul în vârstă de 29 de ani nu posedă permis de conducere.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, iar pe parcursul nopții de duminică spre luni au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele „pericolului public”.

 

Altă mașină ieșită în șanț, alt ”șofer” beat și fără permis

În noaptea de duminică spre luni, puțin după ora 0.00, și polițiștii de la Secția Rurală Bălcăuți au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza comunei se află un autoturism intrat într-un șanț.

La fața locului polițiștii l-au găsit pe șofer, un bărbat în vârstă de 42 de ani, care mirosea a alcool. Etilotestul a indicat concentrația de 0,92 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice.

Nici bărbatul în vârstă de 42 de ani nu posedă permis de conducere.

Și în acest caz s-a constatat cumul de infracțiuni la regimul rutier.

 

Alt șofer beat a ”picat” la radar în miezul zilei

Nici șoferii băuți prinși pe parcursul zilei de duminică nu aveau alcoolemii tocmai mici.

În jurul orei 12.00, un echipaj rutier din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți a oprit pentru control, pe strada Calea Bucovinei din localitate, un autoturism surprins de aparatul radar cu viteza de 75 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă admisă este de 50 km/h.

La volan era un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Milișăuți, care, au constatat polițiștii, mirosea a alcool.

Etilotestul a indicat rezultatul de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Valoarea în sânge s-ar putea cifra în acest caz în jurul a 2 la mie. 

În fine, tot duminică, în jurul orei 20.30, Poliția Gura Humorului a fost sesizată prin 112 că pe DN 2E, la Capu Codrului, un șofer s-a izbit în mașina din față și pare a fi băut.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, în afara localității Capu Codrului, un bărbat de 39 de ani, din comuna Valea Moldovei, a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus de un șofer în vârstă de 61 de ani, din Iași.

Bărbatul care a provocat tamponarea avea concentrația de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și în aceste cazuri șoferii băuți s-au ales cu dosare penale. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Patru șoferi cu alcoolemii mari și foarte mari, prinși pe șosele în jumătate de zi.
 Vizualizări articol: 1930 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Patru șoferi cu alcoolemii mari și foarte mari, prinși pe șosele în jumătate de zi0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei