Medicul infecționist Andi Radu Agrosoaie, de la Spitalul Municipal Rădăuți, care în weekend a declanșat falsa alertă, la nivel național, de variolă a maimuței, a agresat, luni, o pacientă și colegi din spital și a fost nevoie să fie internat la Psihiatrie. Managerul Spitalului Municipal, Dan Vatră, a declarat că luni dimineață medicul a făcut scandal, a bruscat o pacientă și câteva asistente, după care s-a urcat în cabina unei mașini de la salubritate și nu mai voia să coboare. „Am chemat poliția și paza și l-am izolat la Psihiatrie, la noi în spital. Urmează să fie transferat cu pază la Spitalul Universitar de Psihiatrie Socola din Iași”, a precizat managerul Dan Vatră.
Luni dimineață ar fi trebuit să se desfășoare o anchetă internă la spitalul din Rădăuți, după ce medicul Radu Agrosoaie a postat pe pagina sa de Facebook fotografia unei paciente care avea o erupție pe față, cu textul: „Suspiciune de VARIOLĂ. Spitalul Rădăuți secția boli infecțioase. Primul caz în România. Izolăm, tratăm. Am anunțat Ministrul Sănătății”.
Managerul spitalului, Direcția de Sănătate Publică Suceava și Ministerul Sănătății s-au sesizat imediat, au investigat cazul și duminică au transmis că din ancheta epidemiologică a rezultat clar că pacienta, în vârstă de 49 de ani, are varicelă (vărsat de vânt), la fel ca cei doi copii ai ei, nicidecum variolă.
Comparativ cu copiii, femeia a făcut o formă agresivă de vărsat de vânt și a mers la spital la Rădăuți. Aici medicul infecționist Andi Radu Agrosoaie a suspectat că este variola maimuței, nu banala varicelă și a scris asta pe Facebook. Duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis un comunicat prin care a infirmat cele spuse de infecționistul de la Rădăuți, precizând că „pe teritoriul României nu a fost înregistrat nici un caz de variolă a maimuței sau suspiciune de îmbolnăvire”:
„Urmare a informațiilor apărute în mediul online cu privire la un posibil caz de variolă la Spitalul Municipal din Rădăuți, județul Suceava, precizăm următoarele: Cazul de la Rădăuți este din punct de vedere clinic și epidemiologic al unei paciente de 49 de ani cu varicelă, infectată după contactul cu copiii, membri de familie, care au avut această boală, conform șefului secției de Boli infecțioase de la spitalul din localitate, dr. Angelica Popescu. Variola maimuței nu se răspândește cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat. Virusul intră în organism prin pielea sau mucoasele lezate, tractul respirator, ochi, nas sau gură și prin fluide corporale. Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat și prelungit cu o persoană care are variola maimuței. Nu există elemente care să sugereze în vreun fel posibilitatea infectării pacientei din Rădăuți cu virusul variolei maimuței”.
Medicul Radu Agrosoaie are aproximativ 40 de ani și până acum a lucrat la 8 spitale, în Rădăuți, Suceava, Piatra Neamț, Buhuși, Iași și București, și la câteva companii din domeniul farmaceutic.