Cel puțin la nivel legislativ, cei care comit acte de cruzime sau violență față de animale sunt mult mai aspru pedepsiți, din data de 19 mai, când au intrat în vigoare noile prevederi legale privind protecția animalelor.
Legea nr. 138 din 2022, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004, a stabilit majorarea limitelor speciale ale pedepselor și ale amenzilor contravenționale.
În general, noua lega lasă și varianta aplicării unei amenzi în locul pedepsei cu închisoare, însă nu și în cazurile cele mai grave.
Cel mai important articol de lege este cel care stipulează că se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale, precum și zoofilia. Sigur, ca la orice articol din Codul Penal, judecătorii pot aplica pedeapsa minimă și cu suspendare, însă, pentru cazurile extreme, există bază legală pentru pedepse exemplare.
Având în vedere că acum există și Poliția Animalelor, iar legea a fost modificată major, cei care comit acte de cruzime față de animale au toate șansele să încaseze amenzi mari, ori chiar mai rău. Iubitorii de animale ar trebui să fie încurajați să facă sesizări, mai ales că acum au și unde.
Există în general o dezamăgire a celor de la asociațiile de protecție a animalelor față de măsurile concrete care se iau față de cei care sunt dați pe mâna poliției în astfel de cazuri. Puține sunt cazurile în care cei care au comis acte de cruzime față de animale au fost trimiși în judecată pentru faptele lor.
Zoofilia, reglementată ca infracțiune și pedepsită cu închisoare până la 7 ani
Prezentăm mai jos, succint, principalele noutăți legislative:
Se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia (tăierea cozii), cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor.
Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă, în vederea comercializării.
Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă.
Se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora.
Se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive și rănirea cu intenţie a animalelor.
Totodată, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale, precum și zoofilia.
Elementul de noutate adus de Legea 138/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 este zoofilia, care a fost reglementată în dreptul național, reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
De asemenea, în cazul condamnării pentru una dintre infracțiunile prevăzute de textul de lege, instanța poate dispune, ca pedeapsă complementară, interdicția de a deține animale, pentru o perioadă de la un an la 5 ani.
Amenzile au crescut de trei ori, atât la limita de jos cât și la limita maximă
Dacă în vechea formă a actului normativ, limitele speciale ale amenzii contravenționale erau cuprinse între 1.000 de lei și 3.000 de lei, de acum înainte, polițiștii pot aplica amenzi contravenționale cuprinse între 3.000 de lei și 12.000 de lei, în cazul constatării următoarelor fapte:
- nerespectarea obligației deținătorilor de animale de a asigura acestora un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire, atenție și asistență medicală;
-folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole, publicitate, realizare de filme şi în scopuri asemănătoare, dacă aceste activităţi le provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri;
-abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului;
-administrarea de substanţe destinate stimulării capacităţilor fizice ale animalelor, în timpul competiţiilor sportive, sub forma dopajului;
-folosirea de mijloace de dresaj, care să provoace traume psihice sau fizice, precum și metode care prejudiciază sănătatea ori bunăstarea animalului.