În perioada 9-17 mai 2022, 956 de candidați s-au înscris pentru examenul de titularizare din acest an. Este vorba de concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete/incomplete de la nivelul județului Suceava pentru anul școlar 2022-2023.
Din totalul cadrelor didactice care s-au înscris la concurs, trei candidați au solicitat renunțarea la înscrierea în vederea participării la acest concurs, „deoarece Centralizatorul nu le permite susținerea probei scrise la disciplina solicitată de candidați”, conform datelor pe care ni le-a furnizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, Cezar Anuței.
Din statistica pusă la dispoziție de IȘJ Suceava, rezultă că 149 de candidați s-au înscris la disciplina limba și literatura română și matematică, elemente de pedagogie școlară, metodica predării limbii și literaturii române/comunicării în limba română și metodica predării matematicii și explorării mediului în învățământul primar, 159 de candidați au optat pentru susținerea probei la disciplina limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii, 98 la disciplina limba și literatura română, 58 la matematică, 59 la limba și literatura engleză, 26 la psihopedagogie specială, 22 la istorie etc.
Purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, Cezar Anuței, ne-a mai spus și care este situația statistică a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete/ incomplete de la nivelul județului Suceava pentru anul școlar 2022-2023 la data de 6 mai 2022: totalul este de 1.324 de posturi, din care 1224 sunt posturi cu angajare pe perioadă determinată (în mediul rural – 618, din care 272 sunt complete și 346 sunt incomplete, iar în mediul urban 606, din care 302 sunt complete și 304 sunt incomplete), la care se adaugă 100 de posturi care sunt cu angajare pe perioadă nedeterminată (în mediul rural - 21 de posturi, în mediul urban - 79). Organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe sunt prevăzute în perioada: 24 mai – 30 iunie 2022; afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă - 4 iulie 2022; desfășurarea probei scrise - 13 iulie 2022; comunicarea rezultatelor iniţiale - 19 iulie 2022; înregistrarea contestațiilor:19-20 iulie; soluționarea contestațiilor: 21-26 iulie, afișarea rezultatelor finale - 27 iulie 2022.