Două dintre cele mai mari spitale din județ, Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava și Spitalul Municipal din Rădăuți, se confruntă cu o criză acută de medici psihiatri. Managerul spitalului din Rădăuți, Dan Vatră, a declarat, joi, că secția Psihiatrie mai are doi medici psihiatri și un al treilea vine din când în când de la un alt spital și face gărzi. Unul dintre medicii psihiatri care au lucrat aici a demisionat în urmă cu două luni, altul a demisionat acum. „Avem o problemă, vedem cum o gestionăm. Criză de psihiatri este și la spitalul din Suceava, și la ei rămân doar doi, de luna viitoare. Căutăm să angajăm, ne trebuie neapărat încă doi medici”, a spus Dan Vatră. Secția Psihiatrie a spitalului din Rădăuți are 40 de paturi, dar 10 sunt într-un pavilion aflat în renovare, astfel că disponibile sunt 30 de paturi, din care 25 pentru pacienții cu afecțiuni acute și 5 pentru pacienții cronici.
La Suceava, problema este temporară, pentru luna iunie și jumătate din iulie, când în secția de Psihiatrie din Burdujeni vor fi doar doi medici, din patru, câți sunt acum. Până nu demult au fost cinci doctori, dar unul a demisionat. Altul are probleme de sănătate și se află în concediu medical, iar al treilea va fi plecat pentru susținerea unor examene profesionale.
Spitale mai „bogate” în psihiatri sunt cele din Botoșani și Iași, de unde cele din Suceava ar putea primi ajutor, dacă l-ar solicita. De altfel, managerul Dan Vatră a recurs la această soluție pentru completarea numărului de medici din secția Pediatrie. „Doamna profesor universitar doctor Cristina Gavrilovici a acceptat să vină la noi să facă 3-4 gărzi pe lună la Pediatrie și ne este de mare ajutor, dar distanța mare dintre Iași și Rădăuți, de 180 de kilometri, care înseamnă cam 3 ore cu mașina, face ca medicii din Iași să nu fie foarte tentați să vină să facă la noi gărzi”, a afirmat managerul spitalului din Rădăuți.
Această unitate medicală se mai confruntă cu deficit de personal la Radiologie, unde unul dintre cei trei medici e în concediu de creștere a copilului. Ecografiile și radiografiile din turele de noapte sunt efectuate de asistenți medicali și se apelează la telemedicină pentru interpretarea lor.