Primarul Sucevei, Ion Lungu, a fost prezent joi, la Cluj-Napoca, la prima întâlnire din proiectul "100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în anul 2030", alături de primarii Emil Boc de la Cluj-Napoca și Radu Mihaiu - sectorul nr. 2 București. Cele trei localități sunt singurele din România nominalizate să facă parte din acest program ambițios, pentru care bugetul inițial este de 117 milioane euro.
Din partea Comisiei Europene a fost prezent Matthew Baldwin, coordonatorul proiectului din cadrul programului Horizon Mission Cities.
„Am expus sintetic strategia municipiului Suceava, ce am făcut și ce dorim să facem. Matthew Baldwin a avut cuvinte de apreciere la ceea ce am realizat în Suceava și ce dorim să realizăm. Este un proiect foarte important pentru orașul nostru, o șansă aproape istorică să avem un oraș ecologic și inteligent până în anul 2030”, a precizat Ion Lungu, după întrevedere.
În ciuda „avântului” luat în declarații de unii, care se și vedeau „stăpâni” pe fondurile care vor fi puse la dispoziție pentru transformările impuse de proiect, mai multe lucruri concrete se vor discuta la Bruxelles pe data de 13 iunie 2022, când va fi o întâlnire cu reprezentanți ai tuturor celor 100 de orașe selectate în proiect.
Misiunea privind orașele inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei va sprijini, va promova și va pune în valoare 100 de orașe europene în transformarea lor în direcția neutralității climatice până în 2030 încât să transforme aceste orașe în centre de experimentare și de inovare. Fiecare dintre cele 100 de orașe pioniere care au acceptat misiunea de a deveni neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2030 va semna un contract municipal privind clima, ajustat la realitățile fiecărui oraș și dezvoltat printr-un proces de creare în comun, astfel încât să fie luate în considerare opiniile de la toate nivelurile.
Contractele municipale vor include un plan general vizând neutralitatea climatică în toate sectoarele - energia, clădirile, gestionarea deșeurilor și transporturile, împreună cu planurile aferente de investiții. Acest proces va implica cetățenii, organizațiile de cercetare și sectorul privat.