A VI-a ediție a Târgului de cai din comuna Marginea va avea loc sâmbătă, 21 mai a.c., începând cu ora 11.00. Manifestarea este organizată de Primăria și Consiliul Local Marginea și participă crescători din toată țara, care vor prezenta în fața publicului cei mai frumoși și cei mai puternici cai. Primarul comunei, Gheorghe Lazăr, a declarat, miercuri, că ediția din acest an se va desfășura în zona Prund-Satu Nou. „Este cel mai mare târg de cai din Moldova și Bucovina, atât ca număr de cai participanți, cât și ca număr de spectatori. Au fost ediții la care au fost prezenți și peste 9.000 de oameni”, a afirmat primarul.
Acesta a spus că numai din Marginea au fost înscriși în competiție aproximativ 30 de cai la „Tracțiune bușteni”, simplu și dublu, în timp ce la secțiunea „Frumusețe” au fost înscrişi 80 de cai. La „Tracțiune” premiul I este de 3.000 de lei, premiul II – 2.000 de lei și premiul III - 1.000 de lei. La secțiunea „Frumusețe” toți competitorii vor primi diplome de participare. Prezentator va fi doctorul veterinar Constantin Lazăr, extrem de cunoscut în lumea crescătorilor de cai. La ediția din acest an componenta folclorică a evenimentului va fi asigurată de formații și de artiști locali.