Întreținerea podurilor și podețelor este un capitol deficitar la nivelul întregii țări, nu doar al administrației locale, mizându-se pe românescul „lasă că merge și așa”, încât măsuri se iau după ce se întâmplă ceva.
Un exemplu de acest gen, trimis de cititori, este cel al unui podeț de la intersecția străzilor Gheorghe Doja şi Jean Bart, exact unde virează la dreapta autobuzele TPL când vin de la Gară și se îndreaptă către stațiile Moldova ori Cinema.
Podețul, ale cărui balustrade metalice nu au mai văzut vopseaua de ani de zile, fiind colorate doar de rugină, mai are și o porțiune de balustradă din beton, a cărei bază a fost distrusă cel mai probabil de către o mașină care a ieșit de pe carosabil și s-a izbit în parapet.
În imaginile surprinse de Google Street, în urmă cu trei ani, parapetul respectiv nu era afectat deloc, cauza distrugerii fiind un factor exterior.
Starea jalnică a podețului, care ar putea fi lesne reparat și puțin cosmetizat, îi nemulțumește pe cei care au de mers zilnic pe acolo și care reclamă și faptul că trotuarul, care are dimensiuni normale până acolo, se îngustează mult în dreptul acestuia.
„Cu un trotuar minim de 40 cm, pe care copiii noștri trec zilnic spre Școala Generală 10 și Grădinița Burdujeni și cu o aşa-zisă balustradă din ciment, ce stă să cadă, lumea nu își dă seama de pericol. Zilele trecute am văzut un copil cățărat pe ea, bucuros că se clatină... Noroc că am trecut noi pe acolo!”, a spus unul dintre cititorii ziarului, care a trimis imagini video cu sursa nemulțumirilor.
Fără a ajunge să tratăm totul ca în povestea lui Ion Creangă cu drobul de sare, dar nici să ignorăm posibilele pericole și aspectul inestetic al lucrărilor de infrastructură uitate cu anii, ar fi bine ca reparația și întreținerea podurilor și podețelor să se facă periodic, fără a mai fi nevoie să îi tragă cineva de mânecă pe cei responsabili, pentru siguranța tuturor.