A doua etapă a recensământului populației și locuințelor, cea de autorecenzare și autorecenzare asistată, a fost prelungită până la data de 27 mai a.c..
Prefectura Suceava a informat, luni, că până în data de 15 mai a.c., în județul Suceava s-a depășit pragul de 35%, procent țintă propus. Până la 15 mai s-au autorecenzat 232.434 de persoane, respectiv 37,7% din populația rezidentă estimată la 1 decembrie 2021, de 616.434 persoane.
Din numărul de persoane autorecenzate până acum, 57,7% sunt din mediul rural, iar 42,3% din mediul urban. Ca modalitate de autorecenzare, 31,2% din populația județului s-a autorecenzat pe cont propriu, iar 68,8% au apelat la centrele de autorecenzare asistată.
Procente ridicate se înregistrează în comunele Bălăceana, Ciocănești, Breaza, Moldova Sulița, Ilișești, Zamostea și în municipiul Câmpulung Moldovenesc, unde s-au autorecenzat peste 60% dintre locuitori, în timp ce comunele Ciprian Porumbescu, Valea Moldovei, Grănicești, Udești, Drăgușeni, Fântânele, Vulturești și orașul Vicovu de Sus au procente mai mici de 20.
Municipiul Suceava are un procent de recenzare de 43,9. Autorecenzarea este disponibilă populației în perioada 14 martie – 27 mai a.c. și se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.).
Persoanele salariate care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecţie a acestei metode. Dovada autorecenzării online se realizează prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării. Informații detaliate privind desfășurarea recensământului pot fi aflate de pe site-ul www.recensamantromania.ro.