Terapia traumei (II)

Terapia traumei poate reconecta eul deteriorat ca urmare a traumei cu părțile sale fragmentate, restabilind astfel relația dintre corp și psihic. În cazul acesta, organismul nu mai trebuie să producă semnale pe care noi le numim „boală”, pentru a atrage atenția asupra suferinței sale. Relația dezechilibrată dintre surescitare și relaxare poate fi reechilibrată.

Procesul terapeutic poate aduce modificări moleculare și structurale chiar și la nivelul creierului. De fiecare dată când amintirile sunt reactualizate, ele sunt recontextualizate, deci sunt modificate. Cercetătorul Jonah Lehrer precizează: „De fiecare dată când reflectăm asupra trecutului, transformăm într-un mod subtil reprezentarea lui chiar la nivelul celulelor nervoase din creier, modificând câte ceva din circuitul neuronal care stă la baza memoriei.” Acest lucru nu înseamnă nimic altceva decât că putem să ne remodelăm și să ne recreăm realitatea prin modul nostru de a privi și de a observa lucrurile, prin intermediul percepției noastre emoționale și al evaluării cognitive, precum și prin integrarea senzațiilor noastre corporale.

Tulburări metabolice, de exemplu o mutație a genei COMT (catecol-O-metiltransferază), împiedică procesul de reducere fiziologică a hormonilor de stres acut. Drept urmare, după o situație stresantă, sistemul nervos autonom se află încă mult timp într-o stare de alertă crescută. Acest răspuns la nivel metabolic necesită un consum ridicat de substanțe vitale și predispune tot mai mult la apariția unei stări de epuizare, respectiv a sindromului burnout. Au fost stabilite corelații între, pe de o parte, polimorfismul din gena COMT și, pe de altă parte, trauma petrecută în copilărie sau apariția unei tulburări de stres posttraumatic ori a unei depresii.

Așadar o întrebare interesantă ar fi aceea dacă piroluria (HPU) sau polimorfismul din gena COMT pot fi cauzate de o traumă. Acest lucru ar însemna că experiențele traumatice din copilărie declanșează la nivel fizic modificări metabolice care au efecte fiziologice pe tot parcursul vieții. Numeroase cercetări au demonstrat faptul că un sistem biologic este cu atât mai sănătos cu cât activitatea sa celulară se desfășoară într-un mod mai coerent. În context medical, vorbim despre „coerență” atunci când tensiunea arterială, bătăile inimii și respirația sunt sincronizate și sunt în concordanță unele cu altele. În contextul nostru, coerența ar putea însemna faptul că trupul și mintea, materialul și imaterialul formează o unitate, oferind astfel fundamentul pentru sănătatea și starea de bine a unui om. Atunci când sistemele individuale ale unui întreg mai mare, așa cum este organismul uman, nu comunică între ele, nu poate avea loc o funcționare optimă. În plan terapeutic, noi am obținut cu ușurință această sincronizare între tensiunea arterială, bătăile inimii și respirație la pacienții care au practicat consecvent exercițiile de qigong medical recomandate de noi. În acest sens, vă recomandăm în special DVD-ul nostru „Exerciții de qigong pentru o sănătate perfectă” ce va apărea săptămâna următoare în librării.

O cercetare asupra nivelului BDNF (factorul neurotrofic derivat din creier) din sânge arată modul în care corelează experiențele traumatice, influențele genetice prin polimorfisme și efectele lor asupra structurii creierului. În cazul persoanelor purtătoare ale unei anumite expresii genetice a acestui factor, care este responsabil de protecția și dezvoltarea neuronilor, experiențele vătămătoare și stresante petrecute în copilărie au condus la micșorarea ariilor cerebrale ale cortexului prefrontal.

Metalele grele, cum ar fi mercurul, care este una dintre cele mai toxice substanțe pentru ființele vii și care constituie o componentă esențială a amalgamului dentar, blochează enzimele, opresc procesele metabolice, stimulează stresul celular și afectează producția de energie din cadrul mitocondriilor, micile „uzine energetice” care se găsesc în fiecare celulă a organismului. Ca exemplu, să amintim o cercetare care sugerează existența unei legături între metalele grele toxice și perturbarea din locus coeruleus, o regiune importantă din puntea trunchiului cerebral. Această zonă este responsabilă de eliberarea noradrenalinei, care pregătește organismul pentru reacția de „luptă sau fugă”, jucând astfel un rol important în ciclul reacției la stres. O perturbare care are loc în această regiune afectează în mod inevitabil reacția la stres și procesarea adecvată a acestuia.

Cele prezentate de noi arată clar că o terapie care să aducă rezultate reale în planul vindecării traumelor trebuie să fie direcționată simultan, atât asupra sferei emoționale și mentale, cât și asupra corpului.

Psiholog Mihai Moisoiu