Terapia traumei (I)

Experiențele traumatice de viață provoacă atât răni sufletești, cât și modificări la nivel molecular și biochimic, ducând astfel la apariția unor procese metabolice disfuncționale, care se manifestă la nivel fizic și pot favoriza sau cauza anumite boli. Din această perspectivă, multe dintre simptomele fizice trebuie înțelese ca fiind consecințe ale traumelor psihice. Dualismul „ori/ori”, care continuă să fie valabil în practica științifică, este depășit ca urmare a nivelului cunoașterii noastre și ar trebui să facă loc expresiei „atât... cât și”. Există, bineînțeles, boli care nu sunt cauzate de o traumă psihică anterioară. Cu toate acestea, multe lucruri sugerează faptul că traumele psihice pot explica unele simptome fizice care până în acel moment au fost considerate ca având cauze pur organice. Paradigma clasică este cea a unei relații monocauzale de tipul cauză-efect și construită pe o bază pur patofiziologică. Totuși, disciplina psihosomatică, luată ca ramură a medicinei interne, recunoaște că, pentru un număr limitat de boli, diagnosticele lor ar trebui să includă și anumite cauze psihice. Termenul de „traumă psihică” nu a fost introdus până acum nici în această disciplină a psihosomaticii.

Întrucât procesele psihice necesită o bază materială, nu putem ignora organismul constituit din materie. Creierul nostru, în calitate de centru de control al proceselor fiziologice, emoționale și mentale, are nevoie să fie alimentat cu substanțe chimice. Atât neurotransmițătorii, cât și căile nervoase au nevoie de macronutrienți și de micronutrienți. Celulele nervoase pot funcționa optim numai dacă sunt alimentate cu nutrienții corespunzători. Formarea de noi sinapse – acele puncte de contact care permit crearea unei legături între diferiți axoni (extensiile celulelor nervoase) – necesită iarăși elemente materiale.

De ceva timp este cunoscut nu doar faptul că celulele noastre nervoase se modifică, ci și faptul că se pot forma noi celule nervoase. Acest proces, denumit neurogeneză, oferă premisele necesare pentru a avea o bază materială a vindecării traumei. Se stabilesc noi interconexiuni și iau naștere noi tipare neuronale. Noile experiențe de viață trăite atât în cadrul terapiei, cât și în viața cotidiană duc la modificarea structurilor neuronale, ceea ce va permite mai departe schimbarea comportamentelor și experiențelor mentale și emoționale. Așadar, ar fi o mare greșeală să nu alimentăm organismul cu toate materiile prime și cu toate substanțele care sunt necesare pentru o funcționare optimă. Dacă creierului nostru îi lipsesc nutrienții necesari, el nu va fi pe deplin capabil să realizeze performanța extrem de dificilă de a integra o traumă.

Dacă, de exemplu, creierul nostru are nevoie, chiar și în condiții de viață „normale”, de o bună alimentare cu macro și micronutrienți, ce se întâmplă în momentele dificile și în perioadele de stres ridicat? Ca urmare a situațiilor de viață dificile, se întâmplă nu rareori ca bebelușii nenăscuți, sugarii și copiii să fie alimentați insuficient cu micronutrienții necesari pentru o funcționare optimă a creierului. În acest context, doctorul psihiatru Seidler atrage atenția, într-un interviu, asupra faptului că, de fapt, creierele copiilor care trăiesc în zone de război precum Siria sunt afectate de malnutriție încă dinainte de a se naște.

Un preț important pe care îl plătește societatea noastră extrem de industrializată constă în producerea unei mari cantități de substanțe dăunătoare și de toxine, care constituie niște factori de stres suplimentari și care pot perturba sau afecta grav atât maturizarea creierului, cât și funcționarea celulelor nervoase. Oamenii traumatizați, indiferent de vârsta lor, au nevoie de o hrănire suficientă cu substanțe sănătoase și nutritive, cu atât mai urgent cu cât trauma este mai gravă și mai timpurie. Obiceiurile alimentare constând în consumul de alimente de tip fast-food și junk-food scad aportul substanțelor vitale, cum ar fi zincul, seleniul, vitaminele B și multe altele. De exemplu, în afecțiunea denumită pirolurie se manifestă printr-o carență semnificativă de zinc și de vitamina B6. Consecința ei constă, printre altele, în perturbarea amintirii traumei. Potrivit experienței noastre clinice, restabilirea nivelului de zinc și al vitaminei B6 poate îmbunătăți premisele pentru o intervenție terapeutică de succes.

Psiholog Mihai Moisoiu