Primăriile din județul Suceava au distribuit, până la această dată, 45.100 de pachete cu ajutoare alimentare, dintr-un total de 60.992 de pachete, în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020 (POAD), finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României. Pentru restul de 15.892 de pachete, aflate în depozitele primăriilor, subprefectul județului Suceava Florin Sinescu face apel la beneficiarii eligibili înscriși pe liste, să meargă la primării și să preia ajutoarele alimentare care le sunt destinate. Subprefectul Sinescu a participat, miercuri, la acțiunea de monitorizare a implementării programului POAD la nivelul judeţului Suceava, în comunele Satu Mare și Dornești.
„Instituția Prefectului – județul Suceava coordonează toate acțiunile întreprinse în derularea POAD. Adresăm rugămintea beneficiarilor eligibili să se prezinte la sediul unităților administrativ-teritoriale de care aparțin, pentru a ridica pachetele cu alimente care se distribuie în această tranșă a programului. Totodată, reprezentanții primăriilor nominalizați în grupul de lucru pentru derularea acestui program în judeţul Suceava trebuie să aibă în vedere respectarea calendarului de distribuție așa cum a fost prevăzut în ordinul prefectului județului Suceava”, a transmis subprefectul, printr-un comunicat de presă.
Distribuirea pachetelor cu produse alimentare către persoanele înscrise pe listele iniţiale, care sunt elaborate şi asumate de primar sau de reprezentantul acestuia, se realizează până la data de 25 mai a.c., iar distribuirea eventualelor stocuri rămase după această primă etapă se va face către persoanele înscrise pe listele suplimentare, până cel mai târziu la data de 9 iunie a.c..