O coliziune între trei autovehicule care s-a produs joi după-amiază în zona localității Cumpărătura, pe drumul european 85, s-a soldat cu persoane rănite. Mai exact, două femei, una de 46 și cealaltă de 30 de ani, au primit îngrijiri la fața locului, iar ulterior au fost transportate la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava.
La fața locului au mers pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță al Județului Suceava. Potrivit reprezentanților ISU Suceava, traficul pe E85 nu a fost blocat.