O tragedie cumplită s-a consumat în satul Giulești, comuna Boroaia, un copil în vârstă de 3 ani murind călcat de tractorul condus de tatăl său. După un scenariu care s-a mai petrecut și în alte cazuri, tragedia s-a desfășurat în curtea familiei, în timp ce tatăl făcea manevre pentru a parca vehiculul.
Poliția municipiului Fălticeni a primit un apel de urgență marți seară, în jurul orei 20.30. Un tânăr în vârstă de 33 de ani a anunțat că și-a călcat copilul cu tractorul și că acesta este mort.
O echipă operativă de la Secția Rurală Vadu Moldovei s-a deplasat la fața locului, unde anterior ajunsese un echipaj al Ambulanței. Din păcate, tragedia era deja consumată.
Bărbatul venise la domiciliu cu tractorul, a intrat în curte și a fost convins că micuțul în vârstă de 3 ani este în casă. În timp ce efectua manevre pentru a parca tractorul, acesta nu l-a observat pe copil și a trecut peste el.
Evenimentul nu se încadrează în categoria accidentelor rutiere, producându-se în curtea locuinței și nu pe un drum public. Totuși, bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Aceste detalii nu mai au nici o relevanță în cazul unei astfel de drame.