Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Iași, a ajuns în arestul Poliției Suceava după ce a comis un furt cu prejudiciu mare la o casă de schimb valutar din Vatra Dornei. Suspectul a fost prins în urma reacției imediate a polițiștilor, care au organizat filtre în trafic și au reușit să identifice mașina pe care o căutau.
Luni, 2 mai, în jurul orei 14.00, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de către un bărbat din municipiul stațiune care, în calitate de administrator al unei case de schimb valutar, a sesizat că în jurul orei 13.20 un bărbat a sustras o sumă mare de bani.
Păgubitul a relatat că necunoscutul a oferit pentru schimb valutar suma de 32.000 de euro, după care, profitând de neatenţia sa, i-a înmânat în primă fază 98.000 de lei, i-a solicitat restituirea sumei în euro, apoi a părăsit casa de schimb valutar fără a-i restitui administratorului cei 98.000 de lei.
Polițiștii de la Biroul de Investigaţii Criminale Vatra Dornei au demarat în regim de urgență o anchetă, adunând în scurt timp informaţii despre mașina cu care a plecat bărbatul.
”Au fost alertate toate echipajele aflate în serviciu la nivelul tuturor subunităților din cadrul IPJ Suceava și au fost notificate inspectoratele de poliție învecinate. Au fost constituite filtre rutiere pe principalele artere de circulație din județ și au fost dispuse măsuri investigative complexe pentru stabilirea profilului și identității autorului. În urma măsurilor investigative și informative s-a stabilit că principalul suspect de comiterea faptei este un bărbat de 44 de ani, din municipiul Iași, persoană bănuită de comiterea unor fapte cu mod similar de operare. Din exploatarea probelor administrate s-a stabilit un posibil traseu de deplasare și au fost instituite filtre suplimentare”, a descris operațiunea comisarul-șef Ionuț Epureanu.
În jurul orei 16:15, suspectul a fost reperat pe raza orașului Frasin de către echipajele de poliție din cadrul Poliției Orașului Frasin.
Acțiunea a fost o reușită din toate punctele de vedere.
Asupra bărbatului de 44 de ani a fost găsită suma de 98.000 lei, cu care plecase de la Vatra Dornei, precum și suma de 30.000 euro, despre care există suspiciunea că ar proveni din fapte similare.
Bărbatul prins se numește Cristian Atodiresei și este cunoscut la Iași sub porecla ”Tatăl șarlatanilor”. Bărbatul este cunoscut pentru furturi comise în zona Moldovei de două decenii. Acesta se distinge de alți hoți prin prejudiciile mari pe care le lasă în urmă. Ca mod de operare, le distrage atenția victimelor și pleacă cu sume mari de bani. Bărbatul a scăpat de multe ori de pușcărie profitând de faptul că la infracțiunea de furt Codul Penal permitea împăcarea părților, inclusiv după trimiterea în judecată. Între timp, această prevedere a fost schimbată.
Ieșeanul a fost dus la sediul Poliției municipiului Vatra Dornei, unde a fost audiat și, pus în fața probelor, a recunoscut furtul.
Banii urmează să fie restituiți păgubitului.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vatra Dornei, care au efectuat cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, au dispus măsura reținerii față de bărbatul de 44 de ani.