Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere videoCând are loc un eveniment traumatic în timpul căruia un om nu poate nici să lupte, nici să fugă, când niciuna dintre strategiile disponibile nu mai este eficientă, deoarece fie pericolul este prea puternic, fie resursele sunt prea neînsemnate, atunci se activează un reflex arhaic care se declanșează în situații de urgență: reflexul de a „îngheța”. Acesta este controlat de nervul vag, nervul responsabil de relaxare, care, sub forma complexului vagal anterior, asigură de fapt odihna și relaxarea corpului.
Identificăm aici un reflex de oprire sau blocare a funcțiilor organelor care este, la nivel psihic, responsabil de starea care apare după trăirea unei traume. O stare în care nu există nicio opțiune, cu excepția renunțării totale la sine, și care este însoțită de o stare de neputință extremă, de o frică imensă și este urmată de o stare de apatie. În jargonul de specialitate se vorbește și despre „fragmentarea” funcțiilor fizice și psihice, care în mod normal sunt interdependente. În limbaj colocvial asta înseamnă că corpul și psihicul nu mai formează o unitate în sensul unui întreg coerent.
Ei bine, ce se întâmplă în creier după experiența unui asemenea stres traumatic? Creierul nostru triunitar se dezvoltă, ca să spunem așa, „de jos în sus”. Fiind prima dintre cele trei părți ale creierului, creierul reptilian, care este esențial pentru supraviețuirea fizică și care include trunchiul cerebral, este pe deplin funcțional încă de la începutul vieții. Respirația, circulația, temperatura corpului și multe alte procese metabolice, fiziologice și biochimice se coordonează unele cu altele. În primii ani de viață se dezvoltă apoi creierul de mamifer împreună cu sistemul limbic. Sistemul limbic împreună cu trunchiul cerebral poartă numele de „creier emoțional”. Abia la urmă se dezvoltă complet neocortexul, creierul rațional, creierul nostru mare și, împreună cu el, lobii frontali și cortexul prefrontal. Pe tot parcursul vieții, funcțiile tuturor celor trei segmente sunt periclitate și pot fi afectate de traume.
Cortexul prefrontal, care este o parte importantă a lobului frontal – aflându-se chiar în spatele ochilor –, are un rol foarte special. El este responsabil nu doar de faptul că avem empatie, ci și conectează creierul mare – care este responsabil de gândirea și de acțiunile noastre – cu sistemul limbic – sediul emoțiilor noastre. Această parte a creierului mai este denumită „turnul de control”. Acest centru de control extrem de important are, într-o oarecare măsură, o metapoziție. Din această poziție putem observa, analiza și cântări de la un nivel superior toate informațiile relevante și detaliate, precum gândurile, sentimentele, emoțiile și impresiile senzoriale, inclusiv markerii somatici, adică informațiile provenite din așa-numitul „creier abdominal” și, în cele din urmă, putem decide ce este bun și corect pentru noi. Această parte foarte tânără din punct de vedere evolutiv a creierului nostru pare să întruchipeze caracteristicile pe care noi le denumim ca fiind umane și care ne deosebesc de toate celelalte mamifere.
Formarea conștiinței de sine este un proces organizat, în principal, de cortexul prefrontal. Acesta devine funcțional abia în primii trei ani de viață și constituie condiția esențială pentru formarea ideii de „eu”, „tu” și „noi”. Anterior acesteia există o interrelație între bebeluș și persoana cea mai apropiată, care de obicei este mama. Cortexul prefrontal influențează în mod decisiv capacitatea de autocontrol și autoconducere prin faptul că acesta controlează centrii „inferiori” ai instinctelor, recompensei, fricii și agresivității. În urma acestui proces extrem de complex de formare și de conectare a cortexului prefrontal, care este alcătuit din diferite componente, ia naștere cu timpul un sentiment de sine, care conține diferite componente psihice, pe care, în cazul cel mai favorabil, le poate integra. Totuși, o condiție esențială este existența prealabilă a unei relații neurobiologice reușite între „eu” și „tu”. Dacă în urma unei traume timpurii, cortexul prefrontal nu se poate dezvolta complet sau funcționarea sa este perturbată, atunci vor fi periclitate și dezvoltarea unui eu sănătos, conștientizarea lui „tu” și „noi” și, în cele din urmă, formarea conștiinței de sine.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753 937 223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com
