Un bărbat din Găinești și-a dat foc singur anexei unde stau animalele. S-a întâmplat vineri după-amiază, într-un moment de neglijență dublat de consumul de alcool. Unul din cei doi proprietari ai imobilului a mers pe la mai multe birturi din sat, unde a consumat în exces băuturi alcoolice. În jurul orei 19.00 s-a întors acasă, iar după ce și-a aprins o țigară a urcat în podul anexei pentru animale unde era depozitată o cantitate de fân. A scăpat țigara aprinsă în fân, iar focul s-a extins cu rapiditate. Doar intervenția promptă a pompierilor a făcut ca pagubele să fie limitate, iar focul să nu se extindă și la casa de locuit. Pentru stingerea flăcărilor au mers lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Mălini și Cornu Luncii, dar și două echipaje ale Detașamentului Fălticeni. Incendiul a mistuit aproximativ 100 metri din acoperișul anexei pentru animale, prejudiciul creat fiind estima la aproximativ 5.000 de lei.