Selecție importantă pentru Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), care a fost înregistrată în cadrul clasamentului mondial Times Higher Education(THE) - Impact Rankings, Ediţia 2022. În acest top internaţional al universităţilor, publicat pe 27 aprilie 2022, au fost incluse primele 1.406 instituţii de învăţământ superior la nivel global, reprezentând 106 țări ori regiuni ale lumii. Astfel, conform clasamentului, USV se numără printre cele 13 instituții de învățământ superior românești incluse în ranking, situându-se în categoria universităților 1001+.
Clasamentul Times Higher Education este singurul ranking care evaluează la nivel global performanțele universităților raportate la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite (United Nations’ Sustainable Development Goals). Metodologia de calcul utilizează indicatori calibrați cu atenție pentru a oferi o comparație cuprinzătoare și echilibrată în patru domenii mari: cercetare, administrare, implicare și predare. Datele utilizate sunt preluate atât de la universități, cât și din diverse surse independente.
USV este implicată în realizarea tuturor celor 17 obiective de dezvoltare sustenabilă definite de ONU și contribuie puternic la atingerea a 9 dintre acestea. Spre exemplu, în domeniul calității educației, USV se plasează între primele 300 universități ale lumii, iar în cel al protecției mediului, între primele 400 instituții la nivel global. În domeniul muncii decente și a creșterii economice, USV se încadrează în clasa 401-600 universități ale lumii, iar în planul combaterii sărăciei și în cel al promovării păcii, justiției și instituțiilor puternice, comunitatea academică suceveană se situează în clasa 401-600 universități ale lumii. Pe dimensiunea industriei, inovării și infrastructurii, precum și pe cea a reducerii inegalităților, USV face parte din clasa 601+, iar în ceea ce privește sănătatea și starea de bine, precum și în cazul parteneriatelor pentru atingerea obiectivelor, USV a fost inclusă în categoria 1001+. Datorită eforturilor susținute ale întregii comunități academice, USV este pentru prima dată indexată în THE Impact Rankingsși face parte dintre primele 1.406 universități ale lumii din perspectiva impactului pe care îl are asupra societății contemporane.