Mihai și Dumitru, doi tineri antreprenori din Regiunea Cernăuți, au reușit să pună pe picioare la câteva zile după începerea războiului din țara vecină un centru pentru refugiați, care a găzduit până acum mii de oameni. În prezent ei asigură cazare și trei mese pe zi pentru 120 de oameni, însă vor să facă mult mai multe, motiv pentru care caută ajutor de peste graniță, din România. În cele două luni de când acest centru funcționează au cheltuit din banii lor, dar și din donații, peste 25.000 de dolari, o sumă deloc de neglijat.
Mihai a lucrat în construcții, iar Dumitru este antreprenor în industria turismului. Când a început războiul și-au unit forțele și au închiriat o fostă fabrică din zona industrială a orașului Cernăuți, pentru a ajuta refugiații. În doar câteva zile au reușit să zugrăvească un etaj al fabricii, să-l compartimenteze, să pună calorifere și o centrală termică. Au adus aragaze și frigidere, paturile din hotelul lui Dumitru și chiar și ușile de la camere. Au făcut astfel mai multe camere în care acum stau peste 120 de refugiați, din care 25 de copii. De asemenea, au început să strângă tot felul de ajutoare: de la haine până la medicamente - pe care le trimit periodic pe front, soldaților din prima linie. Acum spun că au nevoie urgentă de garduri, antibiotice, pansamente și calmante, care se găsesc tot mai greu în Ucraina.
Refugiații sunt noile familii ale lui Mihai și Dumitru
Pentru refugiații care le-au devenit ca o familie vor să mai renoveze un nivel al fostei fabrici și caută acum materiale de construcție pentru a compartimenta noi dormitoare, bucătării și toalete. Situația este tot mai grea, zi de zi ei se chinuie să procure mâncarea pentru refugiați și tot ceea ce le trebuie, iar cheltuielile sunt tot mai cmari cu fiecare zi în care războiul continuă. Cheltuie zilnic 300 de dolari pentru alimente, iar curentul luna trecută a ajuns la 1.500 de dolari.
Mare parte din cheltuieli le asigură din propriul buzunar, dar și din donațiile primite.
Refugiații, extrem de recunoscători pentru acest ajutor
Au ajuns să fie o adevărată familie în fosta fabrică de textile. De Paște au petrecut cu toții împreună. Cum au fost restricții cu participarea la biserică, la centru a venit un preot care a ținut slujbă special pentru ei. De asemenea, la centru vin periodic medici și psihologi, care îi ajută pe refugiați să treacă mai ușor peste necazuri. Refugiații care sunt în acest centru au doar cuvinte de laudă și mulțumire pentru cei doi etnici români din Ucraina.
O femeie care a venit din zona de conflict acum aproape două luni împreună cu frații și cumnata spune că Paștele din acest an a fost unul ciudat pentru că familia nu a putut fi la un loc. Părinții femeii, și ei plecați de la propria casă, sunt refugiați într-un sat din apropiere de Cernăuți, și asta pentru că locurile sunt limitate și se găsesc cu greu. Cu toții speră însă ca acest război să se termine cât mai curând și fiecare să poată reveni la viața normală de dinainte de 24 februarie, data invaziei Rusiei în Ucraina.