În cadrul Conferinței Naționale a Comunității ,,Educație pentru Științe”, care se derulează în cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava în aceste zile, joi a fost deschisă în Atriumul din corpul E al instituției o expoziție intitulată MOBEE - Expoziţia Mobilă despre Cutremure.
Realizată de cătrecercetătorii de la Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFPT), expoziția este dedicată peroanelor de orice vârstă, reprezentând cel mai nou mijloc de informare cu privire la cauzele, caracteristicile și efectelor cutremurelor. Cei care vor trece pragul acestei expoziții, deschise până sâmbătă inclusiv, vor putea afla numeroase informații legate de locul unde se produc cutremurele în România, de ce zona Vrancea este atât de activă seismic, dar și reguli de comportament care trebuie urmate în situația unui cutremur. Proiectul prezentat vizitatorilor are de asemenea și o componentă interactivă, prin intermediul aplicațiilor disponibile și prin machetele printate 3D la scară mare. Intrarea la expoziție este liberă și se poate realiza după următorul orar:
vineri, 29 aprilie, în intervalul orar 09:00 – 13:00 și 15:00 – 18:00, iar sâmbătă, 30 aprilie, va fi deschisă după programul 09:00 – 13:00 și 15:00 – 18:00.
Conferința Națională a Comunității ,,Educație pentru Științe” este organizată de Universitatea din București, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în colaborare cu Institutul Național pentru Fizica Pământului și Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, fiind la a IV-a ediție anul acesta organizată sub titlul „Scrutând viitorul: perspectivele educației STEM. Lecții din criză.”