La Galeria de Artă „Zamca” va avea loc luni, 2 mai, de la ora 16:00,
vernisajul expoziției de artă plastică „Matrici și martiri” realizată de tânărul artist Andrei Coca.
Lucrările pot fi admirate în perioada 29 aprilie – 19 mai 2022. Andrei Coca (n. 2002, Suceava) este absolvent al Colegiului Național „Petru Rareș” din municipiul Suceava, profilul matematică-informatică.
„Matrici și martiri” este prima expoziție personală a lui Andrei și cuprinde o serie de lucrări care includ picturi, fotografii și instalații, realizate de-a lungul clasei a XII-a, care ilustrează relația tânărului artist cu procesul educațional. „Am învățat singur să desenez cu ajutorul cărților și al unor oameni buni. Sunt pasionat de filosofie, literatură, religie și istorie, iar prin expoziția de față am concentrat toate aceste pasiuni. Nu am un stil, sunt încă în procesul de învățare, așa că nu mă mărginesc, încercând să folosesc tehnici cât mai variate.
Îmi caut inspirația în marile romane clasice sau în idei filosofice și artiști precum Zdzislaw Beksinski și Egon Schiele. Creația a fost pentru mine întotdeauna un proces terapeutic și aș dori ca și rodul creației să aibă același scop pentru privitori. Aș vrea ca această expoziție să fie un punct de reexaminare și înțelegere a procesului de educație. Cât despre viitor, <Speranța e un prost sfătuitor>, după cum spune Tucidide”, a transmis tânărul artist. Expoziția „Matrici și martiri” a fost găzduită în decembrie 2021 de Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc.
Evenimentul cultural de la Galeria de Artă „Zamca” (str. Zamcei, nr. 17, Suceava) este organizat de Institutul Bucovina și Academia PIM.