Trei proiecte majore pentru dezvoltarea satelor Satu Mare și Țibeni sunt în diferite faze, iar demararea lucrărilor la acestea ar duce la creșterea calității vieții pentru locuitorii comunei Satu Mare. Unul din aceste proiecte a fost ”nășit” chiar în săptămâna de dinaintea Paștelui. Este vorba de un proiect depus prin Programul ”Anghel Saligny” care are o valoare totală de peste 35 de milioane de lei, echivalentul a 7 milioane de euro, doar pentru Satu Mare și Țibeni. Proiectul este unul comun, împreună cu primăriile din Grănicești, Șerbăuți, Calafindești, Bălcăuți și Grămești și prevede înființarea unui sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale. Proiectul a fost aprobat în ședința extraordinară de Consiliu Local din 19 aprilie în care s-au întrunit consilierii din Satu Mare, iar ulterior a fost parafat de reprezentanții tuturor celor șase comune implicate. Toader Adrian Lavric, primarul din Satu Mare, spune că tot prin Programul ”Anghel Saligny” se dorește și realizarea unui alt proiect important pentru ambele sate ale comunei, Satu Mare și Țibeni. Este vorba de modernizarea a 4,17 km de drumuri din comună, un proiect în valoare de peste 10 milioane de lei, adică 2 milioane de euro. O altă investiție, care a intrat deja în linie dreaptă, este construirea unei săli de sport. Este un proiect care se derulează prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, iar în acest moment este în stadiul de evaluare a ofertelor depuse de cei zece constructori care și-au manifestat interesul pentru a se ocupa de acest proiect. ”Îmi doresc ca toate aceste proiecte să fie finalizate în beneficiul locuitorilor comunei Satu Mare. Noi avem și un buget propriu destul de consistent pentru alte investiții, la care se adaugă și sprijinul companiei Egger, căreia vreau să îi mulțumesc pentru implicare în viața comunității locale. Sunt convins că la finalizarea proiectelor pe care le-am gândit comuna Satu Mare va arăta mai bine, iar asta vor resimți toți locuitorii”, a precizat Toader Adrian Lavric.