Paște în Ucraina, printre cei refugiați din calea războiului

La mică distanță de noi, în țara vecină, Ucraina, războiul este în plină desfășurare. Nu ține cont de sărbători, de cele sfinte, de durerea oamenilor alungați din propriile case, deveniți pribegi, la mila altora, din țară dar mai ales de peste hotare. Refugiații se pregătesc să sărbătorească Paștele.

Primul Paște pe timp de război. Speră că și ultimul, pentru că pe lângă rugăciunile zilnice, pentru protecția celor dragi, unii dintre ei, prinși direct în confruntarea cu inamicul, cel mai fierbinte se roagă pentru Pace.

Pace, să poată reveni la casele lor și la normalitate, chiar dacă trebuie să ia totul de la început și să refacă ceea ce s-a distrus.

„În ziua de Paște ne vom ruga special pentru pace”

La Cernăuți, oraș înfrățit cu Suceava, populația aproape că s-a dublat, la cât de mulți refugiați au venit din zonele afectate de război. Oficial, sunt circa 50.000 de refugiați. Neoficial, se estimează că sunt chiar și peste 100.000 de oameni care depind de ajutoarele care se trimit din România, dar și din alte țări care le sunt alături la greul care îi încearcă.

Aproximativ 1500 de refugiați sunt adăpostiți acum în căminele Universității din Cernăuți. Până de curând au fost 3000, după cum ne relatează o tânără de 25 de ani, Cristina Creliuc, care lucrează la Biroul de Relații Internaționale din cadrul Universității din Cernăuți.

„Le asigurăm o masă caldă pe zi și mai multe produse, ca paste, orez, făină mălai, ulei și mâncare pentru copii. Pentru Paște am pregătit pentru fiecare familie câte un pachet care va conține salam, măsline, cașcaval, paste, orez”, spune Cristina.

A rămas singură, soțul îi este plecat de două săptămâni în orașele din apropierea Kievului. Nu poate spune unde anume. Doar că luptă pentru țară.

„A văzut foarte multe lucruri care noi nu le putem imagina, aici, la Cernăuți. Orașe distruse, blocuri demolate, școli... totul a fost bombardat. Mulți refugiați nici nu au unde să se întoarcă acum. A văzut diferite tancuri, bombe...”, povestește Cristina, cu emoție în glas.
Acesta va fi primul Paște, de când sunt căsătoriți, pe care nu îl petrec împreună. Sunt căsătoriți de doi ani.

„Va fi un Paște diferit. Acum Paștele îl vom sărbători, chiar de e război. E o sărbătoare specială. În fiecare zi noi ne rugăm pentru toți soldații și pentru țara noastră, dar acum cred că în ziua de Paște ne vom ruga special pentru pace”, spune tânăra, care e conștientă că misiunea sa este să îl susțină pe soțul său și pe cei care luptă alături de el.

„Și cu ce pot îl ajut pe el, pe colegii lui și ajutăm și soldații de acolo. Sunt foarte mulți cu el. Împreună cu el sunt acum 60 de colegi și ne străduim în fiecare săptămână sau o dată la două săptămâni să le trimitem mâncare, apă”, explică tânăra.

Cele mai multe produse care se împart aici (iar unele ajung chiar și pe front) sunt din România, dar convoaie umanitare ajung și din alte țări.

Iar un rol important în această privință îl are și ea, dar și alți colegi, care le scriu mereu scrisori partenerilor de peste hotare, în special din Germania și universitățile din România, convingându-i să trimită ajutoare umanitare.

Născută în Rusia, refugiată în Ucraina

Printre refugiații din Cernăuți se găsesc și ruși. Pătimesc cot la cot cu ucrainenii, nu e nici o diferență, acolo e casa lor și țara lor, iar acum sunt alungați din orașele în care locuiau.

E pensionară, a fost născută în Rusia, dar soțul ei a fost militar și în 1974 au trecut în Ucraina și au primit apartament în Nikulaev. El a rămas acolo, să lupte. Ea a plecat cu fiul, cu fiica și nepoții și au venit la Cernăuți.

Au închiriat un apartament, iar din pensia pe care o primește, de aproximativ 4.000 de grivni, pentru apartament plătește 3.200 de grivni.

Nepoții și copiii îi asigură mâncarea, dar mai vine și la corturile cu mâncare pentru refugiați.

Poartă cu ea o Biblie, pe care vrea să o transmită și nepoților - „În așa o situație dificilă avem nevoie de rugăciune!”.

Acasă, în Nikulaev, apartamentul ei a rămas „în picioare”, dar au bombardat pe aproape, inclusiv casa de copii, grădinițe, școli și multe blocuri învecinate.

„Copiii doresc să meargă la grădiniță, la școală, vor o viață normală”.

O altă refugiată e venită cu copiii, din regiunea Harcov. Erau într-o zonă mai liniștită, nu în oraș, dar când rușii au început bombardamentul cu rachete și în apropiere de ei s-au retras aici.

Acum au 10 zile de când sunt aici.

Suferă pentru că nu se poate strânge toată familia la un loc, acum, de sărbători. Ei sunt aici, dar alți membri, inclusiv soțul, care nu a vrut să plece, sunt departe.
„Copiii doresc să meargă la grădiniță, la școală, vor o viață normală” spune ea, cu un oftat.

Cinematograf transformat în magazin cu produse gratuite pentru refugiați

O priveliște impresionantă ne așteaptă în sala de spectacole din Zastavna – oraș din cadrul regiunii Cernăuți.

Sute de perechi de papuci, de toate culorile, formele, mărimile, acoperă podeaua sălii de cinema, inclusiv sub scaunele închise, care nu au mai primit spectatori de luni de zile.

Pe spătarele scaunelor, sute de haine, împăturite, grupate după categorii de utilizare. Pe scenă, în fața cortinei trase, zeci de cârje, cărucioare pentru copii și cutii cu jucării.

Sala de spectacole – cinematograf a devenit un fel de magazin universal, cu de toate pentru refugiați. Gratuit. Vin, aleg ce au nevoie și pleacă.

Dacă vor, scriu ceva în caietele cu mulțumiri. A fost chiar ideea lor și sunt zeci și zeci care au făcut-o, lăsând acolo mesaje care cândva ar trebui strânse și păstrate ca mărturii ale unei alte fețe a războiului care i-a pus la încercare pe refugiați, dar și pe cei care îi ajută.

Printre aceștia din urmă se numără și Tatiana. Chiar din primele zile ale războiului a început să strângă lucruri care trebuiau pentru front, pentru refugiați, apoi a găsit locul acesta și a deschis „magazinul” de unde refugiații pot lua ce le trebuie, fără să li se ceară nimic.

Coșuri de Paște pentru cei de pe front

Cu toată nebunia din jur și încercările la care trebuie să facă față zilnic, oamenii din regiunea Cernăuți nu au uitat că războiul a rămas oarecum departe de ei datorită celor care luptă pe front. Cu gândul sunt alături de ei.

Uneori și cu fapta, pentru că au grijă ca din ceea ce ajunge la ei, din ajutoarele umanitare, să pună deoparte produse și pentru cei aflați la luptă.

În principal medicamente și alimente care nu trebuie pregătite. Pentru ca fiecare militar să le folosească în orice moment.

În mod surprinzător, o femeie care pregătea pachete pentru cei de pe front spune că de mare ajutor le-a fost un tânăr din Rădăuți. Luca Ciubotaru, inițiatorul grupului „Rădăuțiul civic”, a fost cel care de la începutul războiului i-a ajutat cu tot ce a fost posibil, inclusiv medicamente pentru militari și refugiați.

Printre cei care se ocupă de aranjarea pachetelor pentru cei de pe front este și Vasile Radiș, primarul unei localități din regiunea Cernăuți.
„Mulțumim pentru ajutorul care vine din România, Germania și din alte părți pentru poporul ucrainean. Am făcut cadouri pentru sărbători pentru fiecare și cadouri cu alimente și alte lucruri au fost date refugiaților. Toată săptămâna am făcut acest lucru.
Primul ajutor a fost de Florii, duminica trecută - 350 de kilograme cu diferite produse, care au fost pregătite de voluntari și am trimis pentru soldați. Acum toată săptămâna am pregătit cadouri pentru refugiați. Și coșuri pentru militari pentru frontul de est - produse pentru Paște: pască, carne, ouă roșii...Toate făcute în casă. Totul pregătit de lume. Le-am gătit cu tot sufletul. Eu am afumat carne de găină pentru a o trimite militarilor. Lumea a strâns bani și am pregătit la un loc pachetele pentru Paște.

Mulțumesc poporului român care ajută. În România în ‘89 a fost împușcat Ceaușescu și apoi românii s-au ridicat și au fost multe schimbări. Pe noi tot ne așteaptă ceva de genul ăsta, numai că la noi nu e Ceaușescu în persoană, la noi este Rusia alături care nu ne dă voie să mergem mai departe înainte. Dar după ce vom rezolva problema cu Rusia, atunci poate și la noi va fi bine”.

Mii de persoane hrănite zilnic de o fundație cu „rădăcini” în Spania

Corturi imense au fost amenajate pe stradă, în Cernăuți, pentru ajutorarea refugiaților. Acolo li se servește o masă caldă, dar li se distribuie și produse care nu trebuie preparate. Sunt zeci de voluntari care muncesc din greu pentru asta, zi de zi, cu o îndârjire admirabilă.

„Suntem aici de când a început războiul. A durat puțin cât am luat permisele de la Guvern. Avem o lună minim de când lucrăm încontinuu. Avem minim 1300 de persoane care trec pe la noi. Astea numărate. Știm că sunt mult mai multe pentru că noi numărăm doar porțiile de mâncare caldă. Dar apoi avem supe, biscuiți pe care nu le mai numărăm. Probabil că numărul e dublu”, spune Israel Galvis, un tânăr spaniol, care se ocupa de coordonare în cadrul organizației REMAR în România.

El ne explică faptul că fundația pe care o reprezintă provine din Spania. activează din 1982, de peste 40 de ani, s-a răspândit în toată lumea și are toată infrastructura necesară pentru situații de urgență.

Cum reuseșc ei să asigure masa zilnică pentru atâtea persoane?

„Prin harul lui Dumnezeu și pentru că el ne ajută”, spune cu convingere, iar munca lor nu se limitează doar la cantinele amenajate în corturi.

Mereu se ocupă să pregătească cutii cu alimente și produse igienice pentru familiile care au mare nevoie de asta, dar și să le sprijine moral cu diverse activități, să treacă mai ușor peste greul care îi încearcă.

„Majoritatea celor care au avut economii și resurse nu prea au rămas aici, s-au dus mai departe, acolo unde au putut. Aici încep să rămână persoanele care nu prea au posibilități de a pleca în alte părți. Sau oameni care nu vor să se despartă de familii atât de mult. Și atunci se chinuie un pic aici”, spune el.

Sunt prezenți la trei frontiere – cu Polonia, cu România și Moldova.

„Numai în piața asta avem undeva la 30 de voluntari. Contactăm asociațiile locale, bisericile locale, să trimită voluntari pentru a avea o comunicare cât mai completă cu persoanele. Dar cam 80% sunt din Portugalia, Spania, Elveția, România și alte țări. Eu sunt din Madrid și lucrez în România de 16 ani”, explică Israel Galvis.

Pentru Paște pregătesc refugiaților un meniu special, cu produse specifice acestei perioade de sărbătoare. Un gest mic poate, dar cu importanță mare.

O spun chiar refugiații, precum Svetlana, care, când a plecat de acasă, vedea cum zburau rachete pe deasupra lor. Soțul și sora au rămas acolo.
„Va fi un Paște foarte greu. Dar suntem mulțumiți că primim acest ajutor și putem să ținem această sărbătoare chiar și în aceste vremuri grele”.