Un minor din Vicovu de Sus a fost pus sub acuzare pentru noi infracțiuni de furt și conducere fără permis, fapte comise în perioada în care se afla sub măsura controlului judiciar, pentru fapte similare.
În aceste condiții, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au solicitat instanței schimbarea controlului judiciar cu arestul preventiv. Judecătoria Rădăuți a admis cererea și a dispus, în ședința din 13 aprilie, arestarea preventivă a lui Trandafir David M. pentru 30 de zile.
Încă minor, dar pus pe fapte nu tocmai mărunte și cu grad ridicat de pericol public
Inițial, la jumătatea lunii martie, tânărul a fost vizat de percheziții ale polițiștilor de la Vicovu de Sus, fiind pus sub acuzare pentru infracțiuni de ”furt”, „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere” și „distrugere”.
Faptele de care este acuzat tânărul nu sunt tocmai mărunte.
Pe 1 martie, aproape de ora 22.00, în fața restaurantului Spartan din Vicovu de Sus, un bărbat din Horodnic de Sus a reclamat furtul a 200 de euro. Din cercetări a rezultat că victima voia să schimbe niște bani, iar un tânăr care a stat pe lângă el i-a sustras banii din buzunar. S-a stabilit că minorul de 17 ani este autorul faptei.
O altă faptă a urmat pe 4 martie, când minorul a pătruns într-o încăpere a unei societăți din Vicovu de Sus, de unde a sustras un telefon mobil și cheia de contact de la un autoturism marca Audi A4. Autoturismul a fost condus de minor până în comuna Volovăț, unde acesta a încercat să-l vândă. Autoturismul a fost recuperat de partea vătămată.
Pe 11 martie, minorul de 17 ani, însoțit de încă două persoane, s-a deplasat în apropierea unei benzinării din comuna Horodnic de Jos, unde era parcat un Audi A6. Autoturismul a fost furat, după ce în prealabil i-au fost distruse geamurile, și a fost dus la un centru de fier vechi. Autoturismul a și fost cântărit înainte ca proprietarul să se sesizeze și să recupereze mașina. În acest caz a fost calculat un prejudiciu de 2.500 de euro.
Ridicat și pus sub acuzare pentru faptele de mai sus, minorul a fost reținut pentru 24 de ore, după care a fost plasat de procurori sub măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. Principala interdicție care i s-a impus a fost de a nu mai comite infracțiuni.
Furt cu prejudiciu de 75.000 de lei, la nici 24 de ore de la punerea în libertate
La mai puțin de 24 de ore de la luarea măsurii controlului judiciar, tânărul a recidivat, rezultă din ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți: „La nici 24 de ore de la luarea măsurii controlului judiciar, respectiv în data de 19.03.2022, inculpatul minor a pătruns fără drept în domiciliul unei persoane vătămate de pe raza oraşului Vicovu de Sus, de unde a sustras o sumă de bani şi un autoturism pe care l-a condus pe drumurile publice fără să deţină permis de conducere valabil, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 75.000 de lei”. Așadar, furt, și nu orice furt.
Anchetatori au suspiciunea că în noaptea de 27 spre 28 martie,același inculpat minor ar fi intrat în domiciliul unei persoane din Vicovu de Sus, de unde a sustras un telefon mobil marca Samsung S10 plus, după care pe 6 aprilie ar mai fi comis un furt.
Pus sub acuzare pentru noile fapte, în perioada controlului judiciar, tânărul nu mai are cum scăpa practic de arestul preventiv, deși decizia trebuie să rămână definitivă.
”Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare”, transmite Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Tânărul beneficiază încă de prezumția de nevinovăție.