Relația minte-corp în terapie

Nu încape nicio îndoială că există boli care, cel puțin aparent, nu sunt cauzate de traume psihice anterioare. Un accident rutier, o intoxicație, o expunere îndelungată la o substanță toxică, de pildă la mercur, sau o infecție apărută după mușcătura unei insecte și transmiterea unui agent patogen - toate acestea pot avea loc indiferent de predispoziția psihică. Însă ar trebui să renunțăm la atitudinea de tipul ori/ori, care este inutilă. Adesea nici nu putem decide cu adevărat ce-a fost mai întâi. Dacă corpul și psihicul formează un sistem interdependent, atunci este logic ca părțile individuale să se poată sprijini reciproc, dar și să se obstrucționeze una pe alta. Când organismul se află într-un context ce permite desfășurarea unor procese metabolice optime, pregătim terenul pentru un travaliu interior eficient și vindecător. Neurotransmițătorii necesari pentru starea de bine a creierului nostru, cum ar fi de exemplu serotonina (hormonul fericirii), necesită, pentru producția lor, o alimentare suficientă cu alte substanțe chimice (vitaminele B, vitamina C, magneziu, pentru a numi doar câteva). Nu în ultimul rând, un intestin sănătos împreună cu flora sa bacteriană – termen care desemnează numărul inimaginabil de mare de bacterii care îl populează – constituie baza pentru producția de serotonină și a altor substanțe-mesager importante. Peste 90% din cantitatea de serotonină este produsă la nivelul intestinului.

Atunci când ne angrenăm într-un proces terapeutic de vindecare a traumei, ne despovărăm și ne eliberăm totodată corpul de blocajele emoționale, care pot afecta serios buna sa funcționare. Să amintim aici de activarea cronică a axelor stresului biologic, care duce la creșterea nivelului de cortizol din organism, ca urmare a existenței unei anxietăți permanente, nedeterminate, care a fost declanșată de o traumă anterioară.

Medicului de obicei îi este suficient dacă descoperă o infecție bacteriană cronică, un deficit de micronutrienți și o intoxicație cu substanțe toxice, pe care să le trateze în mod adecvat. Terapeutul, la rândul său, este probabil mulțumit dacă scoate la iveală o traumă psihică gravă, urmând să-i trateze consecințele. Însă în felul acesta am cădea pradă unui clivaj pe care ar trebui să-l eliminăm. Din perspectiva noastră, un pacient poate fi atât traumatizat, cât și bolnav. El, de exemplu, a fost traumatizat ca urmare a experiențelor sale stresante din copilărie. Și a fost bolnav din cauza unei afecțiuni somatice cronicizate, a unei intoxicații cu metale grele dovedite și a numeroaselor perturbări biochimice. S-ar putea ca experiențele de viață timpurii ale pacientului să fi produs o modificare în întregul său organism și să fi creat, practic, o predispoziție pentru alte tulburări aparent pur fiziologice. Posibila consecință ar fi faptul că, prin mecanismul modificării expresiei genetice ca urmare a adaptării epigenetice, trauma să fi putut produce numeroase modificări moleculare, care au afectat răspunsul imunitar la infecții, mecanismul natural de detoxifiere, reglarea metabolismului hormonal și procesul de echilibrare a micronutrienților.

Multe dintre aceste chestiuni fundamentale încă nu și-au găsit răspunsul în contextul științei medicale actuale și necesită cercetări suplimentare și analize exacte. Dar trebuie luată în considerare și ipoteza după care „Omul vede numai ceea ce știe". Dacă noi înșine suntem clivați, dacă vrem să vedem doar cu un ochi, atunci o parte a realității ne scapă. Suntem niște ființe întrupate, înzestrate cu o conștiință. Această realitate este în prezent luată tot mai mult în considerare de mai noua disciplină științifică a medicinei bazate pe relația minte-corp.

La nivel mondial apar tot mai multe cercetări în acest domeniu și sunt deschise o sumedenie de centre de terapie ce au rezultate foarte bune ținând cont în aplicarea tratamentelor și terapiilor de principiul abordării pacientului ca și întreg: mental, emoțional și fizic.

Psiholog Mihai Moisoiu