O nouă activitate de importanță internațională a fost derulată la mijlocul acestei săptămâni la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni. Este vorba despre cea de a 12-a ediție a Festivalului Internațional „Primăvara Poeților”, manifestare destinată celebrării artei poetice și care a fost inițiată de fostul ministru francez al Culturii, Jack Lang, în anul 1999, iar evenimentul se desfășoară anual în luna martie. Începând din anul 2005, când a fost adoptat și în Bucovina, Festivalul francofilofon „Primăvara Poeţilor”, sub egida „Le Printemps des Poètes”, beneficiază de un program-concept inițiat și coordonat sistematic de scriitoarea Angela Furtună, membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Proiectul în versiunea bucovineană se află de atunci sub egida Consiliului Judeţean Suceava și al Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, fiind și unul dintre cele mai grandioase programe de diplomație culturală autentică, de francofilofonie, în armonie cu spiritul românesc, de practică democratică a libertății de gândire și de expresie artistică. În cadrul acestui program de succes pentru francofilofonia bucovineană şi românească sunt celebrate anual Ziua Internaţională a Francofoniei, 20 martie, precum şi Ziua Mondială a Poeziei, 21 martie.
Fiecare ediție are o temă specială în jurul căreia gravitează creațiile poetice propuse de participanți. Tema propusă pentru acest an este L’ÉPHÉMÈRE,adică celebrarea și imortalizarea acelor clipe trecătoare care marchează viața și sufletul omului pentru eternitate.
„Il est le temps de sonder à nouveau l’éphémère. De ne pas attendre à demain. De questionner ici et maintenant la part la plus fragile, la plus secrète, la plus inouïe de nos existences”, este mesajul pe care Sophie Nauleau, directorul artistic al Festivalului, l-a transmis la ediția din acest an.
Festivalul reunește elevi deosebit de talentați, dar mai ales pasionați de limba și cultura franceză
Axat mai ales pe cultura bunului gust, pe educația estetică și pe cultivarea discernământului artistic la tineri, festivalul, în forma în care se desfășoară la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, reunește, an de an, elevi deosebit de talentați, dar mai ales pasionați de limba și cultura franceză. Evenimentul care s-a desfăşurat în de acum renumita școală fălticeneană a fost posibil datorită implicării active a profesorilor de la catedra de limba franceză (Dana Alexa, Geanina Moroșan, Anca Nemțoi, Georgiana Gabor și Valentin Purdilă), cu sprijinul nemijlocit al doamnelor director (Palaghia Radion, Silvia Chirilă și Silvia-Mariana Țuca) și al profesorului documentarist (Mattyllena Boicu) și s-a bucurat de un număr foarte mare de oaspeți: profesorii de limba franceză de la școlile din municipiul Fălticeni și din zonă, foști și actuali elevi ai liceului, foști și actuali profesori, precum și o serie de invitați ce au urmărit întreaga activitate în direct, prin internet: scriitoarea Angela Furtună, coordonatoarea festivalului, și Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, din Suceava.
Desigur, vedetele festivalului au fost Limba franceză și buna sa prietenă Arta. Ele și-au dat mâna pe durata întregii manifestări și uniunea dintre ele a însemnat un program artistic de calitate. Protagoniștii acestui program, introduși în scenă de colegii lor Cristina Luță și Alexandru Andone, au fost elevii de gimnaziu: Alexandru Maleș și Andrei Purdilă – pianiști extrem de înzestrați, Sofia-Maria Dăscălescu și David Șorodoc – recitatori cu un deosebit talent interpretativ, și elevii de liceu: Bianca Ignat – solistă cu o voce răvășitoare, Gabriela Nica – interpretă cu glas cuceritor, Francesca Romaniuc, Florina Popescu și Roxana Anghelina - dansatoare uimitoare, Pașa Cojocaru – artist chitarist și dansator grațios, Ioana Zaharia – interpretă de poezie, Claudia Petriceanu - o actriță înnăscută, dar și admirabilii membri ai trupei de teatru ATHANOR, coordonați de profesoara Oana Caulea.
De asemenea, publicul a avut parte de câteva momente deosebite de muzică și poezie susținute de profesoara Lenuța Rusu, de la Clubul Copiilor și Elevilor, de către trupa de dans de la Complexul Smart Life Dance, coordonată de profesorul coregraf Angela Dodu, dar și de un moment inedit de poezie oferit de Ana-Maria Murariu, studentă la Facultatea de Litere din Iași, fostă elevă a colegiului și care se bucură de un palmares bogat de premii obținute la concursurile de creație literară.
Liana SĂVESCU-GHENGHEA