Marea majoritate a spitalelor din județul Suceava au probleme în ceea ce privește respectarea prevederilor legale în privința securității la incendii. În urma mai multor controale efectuate de pompieri în ultimii 2 ani au fost constatate numeroase nereguli, care țin fie de structura clădirilor – și atunci sunt greu sau imposibil de remediat, fie de neglijență. Cu raportul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava pe masă, prefectul Alexandru Moldovan a convocat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență având ca punct principal pe ordinea de zi analiza respectării legislației de securitate la incendiu în cadrul unităților sanitare din județ.
La ședință au participat, alături de membrii de drept ai CJSU, atât managerii spitalelor, cât și primarii localităților în care acestea funcționează.
Dezbaterile s-au axat pe neregulile constatate de pompieri la spitale: funcționarea unor spații din cadrul unităților spitalicești fără deținerea autorizației de securitate la incendiu; organizarea defectuoasă a evacuării în cazul unei situații de urgență; neverificarea instalațiilor utilitare, cu precădere cele electrice; exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor cu rol de securitate la incendiu, inclusiv scoatere nejustificată din funcțiune; lipsa organizării serviciului privat pentru situații de urgență la cele mai mari spitale din județ - Suceava și Rădăuți etc.
„Vremea jumătăților de măsură a trecut demult și cetățenii nu mai acceptă justificări”
Prefectul Alexandru Moldovan a declarat că a convocat întrunirea „nu din dorința de a găsi vinovați, ci pentru a identifica soluții la o problemă care preocupă atât opinia publică, cât și conducerea Prefecturii”. „Am înțeles că nu există construcție care să fie ferită complet față de amenințarea unui incendiu. Dar în ceea ce privește spitalele, trebuie să facem tot ceea ce depinde de noi pentru ca acest risc să fie adus și menținut la un nivel cât mai redus. Dispunem de legislație, avem normative tehnice, Consiliul Județean și administrațiile locale au alocat fonduri financiare, au fost montate instalații de stingere și detecție, și totuși se perpetuează disfuncționalități care, într-o conjunctură de factori, pot pune în pericol viețile oamenilor, pacienți și personal medical deopotrivă”, a declarat prefectul.
El și-a exprimat speranța că, de la acest moment, toți cei implicați „să fi înțeles că vremea jumătăților de măsură a trecut demult și cetățenii nu mai acceptă justificări”. „Este momentul să ne aplecăm cu mai multă atenție asupra resursei umane, asupra pregătirii, rigurozității și seriozității salariaților care gestionează acest domeniu important din activitatea oricărei instituții”, a mai spus prefectul.
Ce-au găsit pompierii la spitale
Dintre unitățile spitalicești la care au fost constatate nereguli în privința siguranței la incendii, Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava bifează la majoritatea capitolelor, iar amenzile primite de la ISU în ultimii 2 ani sunt substanțiale. De exemplu, secțiile Psihiatrie Burdujeni, Infecțioase, UPU, Medicină Nucleară, Paliative, Blocul operator de la etajul IV și pavilionul central al spitalului nu au autorizație de securitate la incendiu, la fel cum nu are nici Spitalul Municipal Rădăuți. Amenzile pentru lipsa autorizației sunt între 20.000 și 50.000 de lei.
Tot la spitalul din Suceava nu au fost întocmite planurile de evacuare a persoanelor și bunurilor materiale în situații de urgență, nu s-a stabilit componența echipelor de intervenție, salvare și evacuare în secții, cu excepția Psihiatriei; nu au fost montate indicatoare de securitate, avertizare în secții și nu sunt afișate la loc vizibil planurile de evacuare în ambulatoriu, sala de ședință și în blocul operator nou, nu este asigurat numărul corespunzător de mijloace tehnice specifice pentru evacuarea pacienților, în unele secții nu sunt marcați sau verificați hidranții și a fost scoasă temporar din funcțiune instalația de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu. De asemenea, mai există saloane cu uși cu deschidere interioară.
La Vatra Dornei pompierii au găsit neconcordanțe între gradul de mobilitate a pacienților din saloane și indicatoarele de pe ușă (roșu, galben, verde), neconformități pe căile de evacuare și exploatarea necorespunzătoare a acestora – uși cu deschidere interioară, căi de evacuare blocate sau scări neconforme.
Probleme la instalațiile de avertizare la incendiu s-au constatat și la Spitalul de Boli Cronice Siret, pe lângă insuficiența mijloacelor tehnice specifice pentru evacuarea pacienților.
La Spitalul Orășenesc Gura Humorului, printre neregulile descoperite de pompieri se numără realizarea neconformă a instalației de protecție la descărcări electrice – la spațiul administrativ și la corpul principal, căi de evacuare sau uși blocate.
Neasigurarea iluminatului de securitate, lipsa detectorului de gaz sau detector scos din funcțiune s-au descoperit la bucătăria dietetică a unei secții de la Spitalul Județean Suceava și la Boli Cronice Siret; neconformități la instalația electrică sau neverificare periodică au fost la Spitalul Municipal Fălticeni, la clădirea fostei maternități și la secția exterioară de la Vadu Moldovei, precum și în toate secțiile de la Spitalul Județean, la bucătărie și o secție, la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc.
În raportul prezentat la ședința CJSU pompierii au mai menționat instruirea necorespunzătoare a personalului pe linia situațiilor de urgență, constatată la două secții ale Spitalul Județean și la Spitalul Municipal Vatra Dornei. De asemenea, la spitalele Suceava și Rădăuți nu a fost înființat serviciul privat pentru situații de urgență.