Omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi a anunțat că a obținut în instanță anularea unui proces verbal de sancționare al Poliției, întocmit în luna august a anului 2020, când echipajele descinse la terasa restaurantului Don Ștefano din cadrul Hotelului Mandachi au constatat că are loc o nuntă.
Conform deciziei Judecătoriei Suceava, instanța ”admite plângerea contravenţională formulată de petent, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava și anulează procesul-verbal de contravenţie seria PSVY nr.0040503 din data de 16.08.2020”.
Decizia Judecătoriei Suceava nu este definitivă. Cele două părți așteaptă motivarea instanței, pentru a se pregăti pentru o probabilă parte a doua a procesului.
Interesant este că în cauză este vorba doar de un proces verbal de avertisment scris, nu de o amendă. Avocatul lui Ștefan Mandachi spune că și acest avertisment a creat prejudicii de imagine societății și afacerilor sale.
Poliția Suceava a menționat, în procesul verbal întocmit la acel moment, că pe terasă s-ar desfășura o nuntă, cu un număr de persoane mai mare decât prevedea legea. Apărătorii unității au convins judecătorii că pe terasa restaurantului Don Stefano nu se desfășura nicio nuntă, nu erau prezenți miri, obiecte de decor specifice unui astfel de eveniment sau o formație. Era doar o întrunire la care oamenii luau masa, susțin organizatorii. Sau cel puțin Poliția nu a putut demonstra în instanță că acolo se desfășura o nuntă
„Decizia instanței este o victorie amară. Am câștigat procesul intentat și ni s-a anulat procesul verbal, însă daunele imense pe care ni le-a creat această injustețe nu mai pot fi reparate. Nu e o victorie doar pentru noi, ci pentru toți antreprenorii din HoReCa, care, de multe ori în ultimii doi ani, s-au simțit nedreptățiți. Acum, cu decizia judecătorilor pe masă, nu mai există niciun dubiu că tot ceea ce am spus atunci a fost și este adevărat: am respectat cu îndârjire legea, am luat de fiecare dată toate măsurile stricte de protecție, iar eu personal am fost cel mai mare promotor al respectării deciziilor autorităților”, a declarat Ștefan Mandachi, proprietarul Mandachi Hotel and Spa.
Omul de afaceri sucevean s-a remarcat în ultima perioadă prin acțiuni de amploare de natură umanitară.
Avocatul spune că va sesiza procurorii pentru abuz în serviciu
Ancuța-Bianca Greu, avocatul societății care l-a prezentat pe omul de afaceri în instanță, a declarat:
„Am reușit să demonstrez instanței că organele de constatare au săvârșit un abuz față de clientul meu, consemnând cu rea-credință în procesul verbal aspecte neconcordante cu realitatea. Starea de fapt reală putea fi lesne constatată la fața locului cu ocazia derulării controlului și astfel puteau fi evitate atât prejudiciul de imagine, cât și cel economic. Din nefericire, urmare a derulării unui astfel de litigiu sunt lezate drepturi esențiale ale contravenientului, impactând asupra afacerii în sine. Vom sesiza organele competente pentru a se constata dacă în cauză a fost săvârșită infracțiunea de abuz în serviciu”,
Pe rolul instanței se mai află un dosar în care Ștefan Mandachi a contestat o amendă dată de polițiști tot pentru un astfel de eveniment privat.
Acest dosar se afla în faza de judecată, fără a se da încă o soluție.