Elevii suceveni se pot înscrie la Concursul naţional de reviste școlare cuprins în calendarul activităților educative naționale finanțate de Ministerului Educației. Conform regulamentului afișat pe https://educatiafnonf.wordpress.com/,
concursul se desfășoară în două etape: etapa județeană, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, pe4 mai 2022, și etapa națională, care se desfășoară în perioada 6 mai – 1 iunie 2022. Tabăra națională se va desfășura la Muncel, județul Iași, în luna iulie, și reuneşte elevi ai colectivelor de redacţie ale revistelor laureate la nivel naţional.
Concursul se adresează revistelor școlare scrise şi redactate de elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Revistele se trimit cu adresă oficială din partea şcolii, precizându-se următoarele: denumirea revistei, numerele trimise pentru concurs, tipul revistei (una dintre categoriile A sau B din regulament): foi volante (minimum 8 pagini + copertă) cu un conţinut variat şi cu apariţii lunare; ziare, în format mare sau mic; reviste (minimum 24 de pagini + copertă) în format mic sau mare (număr trimestrial/anual, semestrial/anual); revistă format electronic (site/blog); revistă primar – gimnazial (şcoli cu clasa I – VIII, palate şi cluburi ale copiilor); revistă liceal – teoretic, vocațional, tehnologic, şcoli profesionale; Denumirea unității școlare; Colectivul de redacţie (numele şi prenumele coordonatorului principal – date de contact). Datele referitoare la revistele care participă în concurs vor fi completate în documentul google docs: https://docs.google.com/document/d/1QIG9Aiit_LGOe52Ys-dlESyd-LD1DIl7n0sAnPq4ULg/edit .
În concurs participă revistele cu două numere consecutive.
Inspectorul școlar prof. Tatiana Vîntur a precizat că toate criteriile de evaluare sunt precizate în regulament și vizează următoarele aspecte: Cunoașterea genurilor și speciilor gazetărești; Originalitate în elaborarea subiectelor; Corectitudinea conținutului științific; Folosirea vocabularului și a exprimării corecte; Ineditul titlului; Prezentarea grafică și estetică; Abordare critică; Valoarea instructiv-educativă a conținutului transmis; Complexitatea tehnoredactării; Adecvarea problematicii la interesele, preocupările și nevoile grupului receptor. Revistele, însoţite de adresa şcolii, se trimit, până pe 29 aprilie 2022, la Inspectoratul Școlar Județean Suceava – Secretariat (în atenția inspectorului pentru educație permanentă prof. Tatiana Vîntur).
Revistele de specialitate, alte publicații ale cadrelor didactice, realizate de profesori sau elevi, pot fi înscrise în Concursul Interjudețean „Avem carte!”, secțiunea adresată cadrelor didactice. Etapa județeană va avea loc pe 13 mai 2022.