Bolile de inimă și terapia psihosomatică

În anul 2014, în Germania 338.056 de oameni au murit din cauza bolilor cardiovasculare. Acest diagnostic este menționat ca fiind cea mai frecventă cauză de deces. Medicina de orientare biologistă consideră că alimentația adecvată, stilul de viața sănătos și activitatea fizică suficientă constituie cele mai bune căi de prevenire a bolilor de inimă.

În cazul bolilor de inimă, medicina face distincție între bolile funcționale de inimă, cum ar fi, de exemplu, tulburările de ritm cardiac și angina pectorală, și cele organice, cum ar fi, de exemplu, îngustarea arterelor coronare și infarctul miocardic. Bolile funcționale de inimă prezintă de obicei simptome, precum palpitații, extrasistole, tahicardie, dureri ascuțite în piept, usturime și senzație de arsură în vârful inimii, înțepături, dureri și junghiuri în partea stângă a pieptului. Aceste simptome sunt adesea însoțite de stări de anxietate și de o îngrijorare legată de propria viață. La nivel organic de obicei nu se constată deficiențe. Potrivit statisticilor, între 10 și 25% din populație suferă de aceste simptome cardiace somatoforme.

Tulburările organice ale inimii apar atunci când există probleme legate de alimentarea cu sânge și oxigen a mușchiului inimii. Întrucât arterele coronare sunt îngustate din cauza depozitelor de grăsimi și colesterol, mușchii inimii sunt, temporar sau permanent, insuficient alimentați cu sânge. Insuficiența circulatorie coronariană tranzitorie se manifestă și sub diferite forme ale „senzației de apăsare în piept". Astfel persoanele afectate simt dureri apăsătoare, sub formă de crize, localizate în spatele sternului, care se extind în partea stângă a pieptului și în brațul stâng. În cazul unor crize severe se poate ajunge și la stări de leșin, care sunt asociate cu greață, insuficiență respiratorie, transpirație și frică de moarte. De obicei aceste crize durează doar câteva minute. Infarctul miocardic este cea mai frecventă cauză de deces, însă incidența infarctului miocardic a scăzut în ultimii ani ca urmare a îmbunătățirii tratamentului de urgență și a medicinei preventive. Infarctul miocardic nu mai este astăzi o boală a managerilor, așa cum s-a afirmat în urmă cu câteva decenii. El afectează în prezent mult mai puternic păturile sociale inferioare.

Din punctul de vedere al medicinei convenționale, tulburările circulatorii coronariene sunt cauzate de calcifierea vaselor sanguine care alimentează mușchiul cardiac cu sânge și oxigen. Aceste vase sanguine devin tot mai rigide și, astfel, alimentarea cu sânge a inimii este obstrucționată. Drept urmare, țesutul nu mai este alimentat suficient cu sânge și oxigen, fapt care, în cazul unui stres ridicat, duce la o subalimentare a inimii. Un infarct miocardic poate fi cauzat și de un cheag de sânge care blochează brusc o arteră coronară. În cazul acesta, țesutul subiacent nu mai este alimentat cu sânge și oxigen și moare în câteva secunde. În cazul în care este afectată o zonă mică, infarctul trece adesea neobservat. La locul afectat se formează, ca înlocuitor, un țesut cicatricial de calitate inferioară. Dacă este afectat un vas sanguin important, acest lucru poate duce la o moarte subită. Întrucât de obicei semnele premergătoare nu sunt observate de persoanele afectate, infarctul miocardic este perceput ca fiind brusc și neașteptat.

Medicina psihosomatică îi descrie adesea pe pacienții cardiaci ca având o personalitate ce se caracterizează prin ambiție, neliniște, activitate intensă, competitivitate, tendință spre dominare, determinare și nerăbdare. Această persoană se pune permanent sub presiune și este mereu în criză de timp. Ea tinde spre un perfecționism exagerat, posedă un autocontrol puternic și are un comportament compulsiv. Ea încearcă să obțină controlul asupra celor din anturajul său. Își reprimă emoțiile, în special frica, și are tendința de a raționaliza. Cu greu se poate relaxa și odihni, deoarece tensiunea sa interioară o ține permanent în mișcare. Ea suferă de hiperactivitate.

Pacienții cardiaci cu greu ar putea suporta sentimentele de dependență și de pasivitate. De multe ori, în afara activității profesionale nu au o viață împlinită, motiv pentru care perioadele de odihnă sunt pe cât posibil evitate. Nu lasă să răzbată în exterior nimic din sentimentele lor interioare care îi impulsionează și le influențează comportamentul.

Terapia psihosomatică constă de obicei într-o ofertă variată de tehnici de relaxare, precum antrenamentul autogen, qigong medical sau terapia prin respirație, însă ea nu este suficientă pentru a vindeca traumele care stau la baza apariției bolilor.

Psiholog Mihai Moisoiu