Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Bădeuți, a ajuns la spital în urma unui incident care s-a produs pe un ogor.
Miercuri, la orele amiezii, bărbatul a plecat să împrăștie niște gunoi de grajd pe un teren care îi aparține unui cunoscut. La un moment dat, s-a împiedicat și a căzut în fața căruței, care a trecut peste bărbat cu tot cu încărcătură. Persoana în cauză nu și-a dat seama că a suferit leziuni, motiv pentru care a continuat munca la câmp. Ulterior, după ce a ajuns acasă, a început să simtă dureri în zona omoplatului și claviculei. Cumnata acestuia a sunat la 112 și a cerut ajutorul unui echipaj medical.
La locuința din Bădeuți a sosit o ambulanță, iar după ce bărbatul a fost consultat s-a decis transferul acestuia la Spitalul Municipal Rădăuți pentru îngrijiri de specialitate.