Războiul din țara vecină a adus un flux uriaș de persoane care au dorit să se pună la adăpost. Dacă prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret au trecut peste 165.000 de persoane, în cele mai multe cazuri fiind vorba de femei și copii, a existat și încă funcționează ruta clandestină de intrare în România. Este vorba de cei care intră ilegal, singuri sau cu ajutorul unor călăuze, traversând așa-numita fâșie verde. În cele patru săptămâni de război s-au înregistrat 195 de cazuri de acest fel, iar 187 de persoane aveau cetățenie ucraineană. În toate cazurile este vorba de bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, adică persoane care ar putea fi trimise pe front să lupte împotriva armatelor rusești, conform Legii Marțiale care este în vigoare în Ucraina.
Toate cele 195 de persoane au ajuns la Centrul Regional pentru Solicitanții de Azil Rădăuți, unde au solicitat azil politic. Interesant este că mai bine de jumătate din ei au anunțat ulterior că renunță la procedura de obținere a statutului de azilant și au părăsit România, îndreptându-se cel mai probabil către țări din Occident. În astfel de cazuri, cei în cauză nu sunt absolviți de răspundere penală și se aleg cu dosar penal pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
Autoritățile au precizat că doar obținerea unei forme de protecție activează cauza de nepedepsire prevăzută la articolul 11 din Legea 122/2006 privind azilul în România. De altfel, în acest moment la Centrul Regional pentru Solicitanții de Azil Rădăuți, din totalul celor 130 de locuri existente sunt ocupate doar jumătate. Mai trebuie precizat că pe timpul procedurii de obținerii a statutului de azilant, persoanele care au depus o astfel de cerere nu trebuie să stea neapărat în centrul de la Rădăuți, ci oriunde doresc sau unde au posibilități de cazare.