Un bărbat din Păltinoasa a sunat luni seară la 112 și a cerut ajutorul polițiștilor cărora le-a spus că îl bate nevasta și i-a spart buza. Oamenii legii s-au deplasat la adresa menționată, unde i-au găsit pe ambii soți. Bărbatul a declarat că s-a certat cu soția, iar aceasta l-a lovit cu o telecomandă. Femeia a venit însă cu o altă variantă. Ea le-a spus polițiștilor că soțul ei era în stare avansată de ebrietate și a provocat scandal, iar la un moment dat a lovit-o. Pentru a se apăra a aruncat spre el cu o telecomandă, care i-a provocat o leziune la buză. Cu alte cuvinte, și-a lovit soțul, dar nu intenționat. Nici unul din cei doi soți nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, ambii refuzând să fie consultați. De asemenea, ambii au spus că nu doresc să fie emis vreun ordin de protecție.
La finalul discuției cu polițiștii, nevasta a plecat de acasă pentru o perioadă. Polițiștii au întocmit totuși un dosar penal pentru două fapte de violență în familie și îi cercetează atât pe soț, cât și pe soție.