Cei doi oameni de afaceri suceveni care la finalul săptămânii trecute au mers cu patru tiruri de ajutoare la Mănăstirea Bănceni, din ținutul Herța, din Ucraina, au ”recidivat” și în România. Numeroase așezăminte sociale, de copii, persoane în vârstă sau cu probleme medicale au fost ajutate în ultimele zece zile. Ultimul eveniment de acest fel a avut loc marți, când un tir încărcat cu produse alimentare și produse de igienă a fost trimis la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică.
În acest centru trăiesc peste 300 de copii și adulți, iar orice ajutor contează. Bunurile au fost adunate prin intermediul Asociație ”Urbanis” din care fac parte mai mulți dezvoltatori imobiliari din România. În afara ajutoarelor trimise la Sasca Mică, alte transporturi, constând de obicei din 1-2 tiruri, au ajuns la mănăstiri, așezăminte sau centre sociale din Sucevița, Bârnărel, Văratec - Neamț, Zvoriștea, Solca, Todirești, Bogdănești, Călugăreni - Adâncata, Dolhasca, dar și la Așezământul ”Sf. Leontie” din Rădăuți.
Oamenii de afaceri implicați în aceste acte de caritate spun că acțiuni de acest fel vor continua, iar joi vor fi trimise la Mănăstirea Bănceni din Ucraina alte două tiruri cu ajutoare. Aici trăiesc peste 400 de copii orfani, dar și peste 1.300 de refugiați, fiind nevoie de aproximativ 6.000 de porții de mâncare în fiecare zi.