Trei echipaje de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret au participat la Concursul Național de Știință și Tehnologie RoSEF și au obținut premii importante, calificându-se la competiții internaționale, unde au obținut premii și medalii.
La I-FEST²Tunisia, concurs organizat de ATAST Tunisia, unul dintre cele mai mari concursuri de inventică și știință din lume și cel mai mare de pe continentul african, eleva Huțanu Iuliana-Paula a obținut medalie de argint.
La concursul YISF din Indonezia, desfășurat în mai multe etape, în februarie și martie, cu etapa finală în perioada în 14-17 martie, au participat, în finală, 490 de echipe, din 22 de țări, din toată lumea. În etapa finală, elevii au realizat un articol științific după anumite standarde, o prezentare a lucrării, apoi au participat la o rundă de minim 8 întrebări adresate de juriu în fața camerelor, pentru fiecare răspuns, cu argumentele necesare, având maxim 30 de secunde.
De la de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret au participat două echipaje, coordonate de prof. dr. chimist Dumitraș Cristina-Amalia.
Elevii Cazac Andreea Lenuța și Aolăriței Ionuț Sebastian au obținut medalie de argint, cu lucrarea „Plastic container pollution and reuse”. În cadrul proiectului, desfășurat începând cu anul 2019, au fost implicați mai mulți elevi și cadre didactice de la Siret: profesor ing. Maidaniuc Jeaneta-Stelița și numeroși elevi de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, o parte dintre ei fiind premiați la nivel național sau internaţional: Oștepoc Alex, Huțanu Laura, Nuțu Patricia-Iuliana, Racolța Denisa Damaris, Andrei Bianca.
Eleva Huțanu Iuliana-Paula a obținut medalie de argint, cu lucrarea „Pollution and its effects on the infractions and patiens with covid 19 in border areas”. Lucrarea a fost elaborată în cadrul proiectului „Poluarea aerului”, proiect realizat în parteneriat cu managerul Harasemiuc Sorin și statisticianul Sofroni Lucia, de la Spitalul de Boli Cronice Siret.