Un caz dramatic s-a petrecut la Vatra Dornei, o femeie fiind călcată de o autoutilitară, după un accident pe cât de dramatic, pe atât de stupid.
Joi seară, în jurul orei 18.45, un localnic din Vatra Dornei a condus o autoutilitară pe strada Mălinilor din municipiul stațiune, rezultă din primele cercetări ale polițiștilor dorneni. Acesta a tras pe dreapta, lângă locuința bunicii sale. Din casă a ieșit Veronica M., bunica celui de la volan, care urma să plece cu aceeași mașină. Doar că, în parcare, autoutilitara nu a mai pornit.
Au urmat scene incredibile. Tânărul de la volan a coborât să verifice electromotorul și i-a cerut unui alt tânăr care îl însoțea în mașină să pună contactul.
Din primele cercetări ale polițiștilor din Vatra Dornei rezultă că în timp ce șoferul lovea electromotorul cu o șurubelniță i-a cerut celuilalt să învârtă cheia de contact (n.r. - tânărul care a învârtit cheia nu este posesor de permis de conducere). Mașina a pornit și s-a deplasat în față, accidentând-o pe bunica conducătorului auto, coborâtă în fața autoutilitarei.
Din păcate femeia a fost lovită grav iar personalul medical ajuns la fața locului a constatat decesul acesteia.
Atât șoferul, cât și celălalt tânăr implicat în dramaticul caz au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu erau băuți.
Polițiștii de la Compartimentul Rutier Vatra Dornei au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă ancheta, pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut această nenorocire.