Șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, a fost invitat să participe, în vară, la manifestările prilejuite de celebrarea a 70 de ani de domnie a Reginei Elisabeta a Marii Britanii.
Invitația a venit ca urmare a unei vizite efectuate miercuri, la sediul Primăriei Suceava, de către un important reprezentant al Bisericii Anglicane, patronată chiar de Regină.
“În cursul zilei de astăzi, 16.03.2022, m-am întâlnit la sediul Primăriei municipiului Suceava cu Reverendul Canonic Dr. William Taylor, Preot Vicar al Bisericii St. John's Notting Hill și consilier ecumenic al episcopului de Kensington, președinte al Asociației Bisericilor Anglicane și Orientale.
Părintele Taylor, un fin cunoscător al ortodoxiei și al Bucovinei, a venit la Suceava cu un consistent ajutor umanitar pentru refugiații din Ucraina.
I-am mulțumit pentru gestul uman și creștinesc pe care l-a făcut și am rămas plăcut impresionat să aflu că Sfinția Sa are o relație foarte bună și sprijină ortodocșii din Londra și din întreaga Anglie.
De-a lungul discuției s-au conturat premisele pentru o colaborare mai apropiată între Burgul Regal Kensington and Chelsea și municipiul Suceava. În final, i-am mulțumit încă o dată pentru vizită și pentru frumosul gest umanitar și creștinesc și am înălțat o rugă către Dumnezeu pentru ca acest nemilos război să ia sfârșit”, a declarat primarul Sucevei.
Mai mult, prin intermediul părintelui Taylor, primarul din Kensington Chelsea i-a adresat omologului din Suceava o invitație de a participa în luna iunie a acestui an la manifestările prilejuite de celebrarea a 70 de ani de domnie a Reginei Elisabeta. Domnia Elisabetei a II-a a început în 6 februarie 1952, când avea 25 de ani, fiind cea mai lungă din istoria Marii Britanii.