Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că Guvernul României a aprobat, ieri, o hotărâre pentru alocarea fondurilor necesare refacerii Palatului Administrativ din Suceava, grav afectat de un incendiu în luna martie 2021. Gheorghe Flutur a spus că prin hotărârea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului „Consolidare, restaurare, reabilitare și dotare Palat Administrativ, județul Suceava” s-a aprobat investiția de 96 milioane de lei (19,641 milioane de euro). Flutur a spus că din suma totală, Consiliul Județean va suporta din bugetul propriu doar 1,311 milioane de lei, diferența fiind finanțată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. Șeful administrației județene a arătat că CNI va organiza licitația pentru proiectare și execuția lucrărilor. El a arătat că durata pentru proiectare este de patru luni, iar lucrările la Palatul Administrativ ar urma să dureze 18 luni. „Este o investiție extrem de importantă pentru județ, care va însemna lucrări ample de consolidare a acestei clădiri cu un regim de înălțime de P+3. Va fi construită inclusiv o șarpantă nouă, cu țiglă metalică. Trebuie subliniat faptul că am făcut tot ceea ce a depins de noi să grăbim acest termen de aprobare a hotărârii de Guvern, însă procedurile de expertizare a clădirii, de obținere a tuturor avizelor necesare au durat destul. Însă este important că acum am intrat în linie dreaptă cu această investiție”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a arătat că documentația de avizare a lucrărilor de intervenții a fost finalizată în luna octombrie 2021, iar la întocmirea acesteia s-a ținut cont de faptul că Palatul Administrativ are o deosebită însemnătate din punct de vedere istoric și arhitectural pentru județul Suceava, acesta aflându-se pe lista monumentelor istorice.
Flutur a precizat că la Palatul Administrativ sunt necesare lucrări de desfaceri pentru înlăturarea părților afectate, lucrări de consolidare a structurii de rezistență la nivelul planșeelor din lemn, al peretelui fronton, al coșurilor de fum și refacerea planșeului de lemn peste nivelul 2 cu un planșeu din beton armat, lucrări de refacere la nivelul acoperișului cu o șarpantă din structură metalică și învelitoare din țiglă ceramică, lucrări de finisaje interioare şi exterioare, refacerea tuturor instalațiilor electrice de curenți tari şi curenți slabi, sanitare și termice. De precizat că proiectul include și restaurarea componentelor artistice ale turnului cu ceas (mecanismul, elementele metalice și învelitoarea), iar acesta va conține pe fațada principală, pe lângă elemente decorative identificate în arhive, și Stema Bucovinei.
Gheorghe Flutur a mai adăugat că suprafața construită la sol a Palatului Administrativ este de 1.868,84 mp, iar suprafața construită desfășurată este de 7.234,62 mp. El a explicat că ponderea principală o reprezintă lucrările de arhitectură constând în desfaceri, demolări, învelitoare, finisaje interioare și exterioare, restaurarea componentelor artistice. Urmează apoi lucrările de instalații ce cuprind desfaceri și dezafectările celor existente și realizarea instalațiilor termice, sanitare, canalizare, instalații electrice curenți tari, instalații de detecție incendiu și hidranți interiori, instalația de paratrăsnet, instalații de voce, date și control acces, instalații de iluminat arhitectural.