Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a primit aviz de la Direcția de Sănătate Publică pentru a reveni la capacitatea de activitate de dinainte de pandemie, a declarat managerul unității medicale, dr. Alexandru Calancea. Medicul a subliniat că revenirea la capacitatea maximă de internare, la 1.200 de paturi, se va face treptat pentru că unele măsuri de limitare a îmbolnăvirilor vor fi păstrate. Printre acestea se numără testarea Covid-19 la internare și la 5 zile de la internare, menținerea unor circuite medicale, triajul personalului la începerea activității etc. De la debutul pandemiei până acum, unitatea sanitară a fost nevoită să mențină gradul de ocupare la aproximativ 600 de paturi, deci la jumătate.
În ceea ce privește vizitarea bolnavilor de către rude, aceasta se va face în continuare pe bază de solicitare scrisă, aprobată de medicul curant și medicul-șef de secție.
De asemenea, potrivit doctorului Calancea, va crește numărul consultațiilor în ambulatoriul de specialitate, prin majorarea numărului de norme.
În următoarea perioadă vor avea loc și examenele pe care trebuie să le dea cei peste 50 de asistenți medicali angajați pe durata stării de alertă, care vor să rămână în spital. Managerul a declarat că aceștia vor da examen, nu concurs, iar examenul „va fi foarte serios”. Dr. Calancea a mai spus că angajările se vor face în funcție de necesitățile spitalului, în secțiile în care este nevoie de personal.