Încălzirea vremii a dus la reapariţia problemei incendierilor de vegetație scăpate de sub control. Marți, pompierii de la Fălticeni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unor incendii de vegetație izbucnite la Țarna Mare, Liteni și Drăgușeni.
Pompierii atrag atenția că astfel de intervenții sunt dificile deoarece de cele mai multe ori autospecialele de stingere nu pot ajunge în zona focarelor de incendiu din cauza lipsei căilor de acces, nu există surse de alimentare cu apă în zonă sau suprafața care arde este foarte mare.
Sucevenii sunt avertizați să nu dea foc vegetației pe suprafețe mari și fără a supraveghea îndeaproape arderile. Este esențial să nu se utilizeze focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc.).
Sucevenii sunt rugați să se intereseze la primăriile de care aparțin în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii.